Silvio Berlusconi, operat pe CORD DESCHIS



Operația pe cord deschis suferită marți de fostul premier italian Silvio Berlusconi pentru o afecțiune care îi punea viața în pericol s-a încheiat cu succes, a anunțat unul dintre apropiații miliardarului, Gianni Letta, potrivit DPA.

Silvio Berlusconi
Silvio Berlusconi

Operația, începută la ora locală 08.00 (06.00 GMT), a durat în jur de patru ore, timp în care medicii de la spitalul San Raffaele din Milano i-au implantat pacientului o valvă nouă pentru a-i trata 'o insuficiență aortică severă', scrie Agerpres.

Silvio Berlusconi a fost internat pe 7 iunie, la două zile după ce suferise simptome de insuficiență cardiacă.

În fața spitalului San Raffaele, câțiva suporteri ai lui Berlusconi agitau steaguri ale echipei de fotbal AC Milan și partidului Forza Italia, ambele finanțate de miliardar, și un mesaj prin care îi cereau 'să nu se dea bătut'.

După operație, pacientul va mai rămâne câteva zile la terapie intensivă, după care va urma un program de recuperare timp de circa o lună, a declarat doctorul Alberto Zangrillo săptămâna trecută. Dacă medicii nu ar fi intervenit, exista o probabilitate de 10% ca Berlusconi să moară până la sfârșitul anului, a indicat Zangrillo.

Silvio Berlusconi, care a împlinit 80 de ani în septembrie, a fost prim-ministru al Italiei în 1994, 2001-2006 și 2008-2011. În 2013 a fost exclus din parlament în urma unei condamnări pentru fraudă fiscală, dar a rămas șeful partidului conservator de opoziție Forza Italia. În ultimele luni a mai fost spitalizat la San Raffaele de două ori, în decembrie pentru a i se înlocui un pacemaker, iar în martie pentru o operație de cataractă. Istoricul său medical mai include o intervenție chirurgicală, efectuată în SUA, pentru îndepărtarea unui cancer la prostată.

Etichete: operaţie pe cord, operatie pe CORD DESCHIS, Silvio Berlusconi, Silvio Berlusconi operat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE