Sindicalişti din administraţie vor picheta sediul Guvernului, în septembrie, nemulţumiţi de salarii



Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunţă că 3.000 de sindicalişti din administraţia publică locală vor picheta, în 10 septembrie, sediul Guvernului, fiind nemulţumiţi de salariile mici şi urmând să facă pregătiri pentru o eventuală grevă de avertisment.

Proteste la Guvern
Proteste la Guvern
Foto: HotNews.ro

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Valer Suciu, a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că angajaţii din administraţia locală sunt nemulţumiţi de grila de salarizare şi solicită revenirea la salariile din decembrie 2009, deblocarea posturilor vacante, precum şi plata orelor suplimentare şi acordarea de tichete de masă şi prime de vacanţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Deşi am stabilit cu ocazia negocierilor avute cu Ministrul delegat pentru Dialog Social priorităţile care trebuie soluţionate din lista de revendicări, până la această dată nu s-a rezolvat niciuna şi nici nu am constatat că ar exista din partea reprezentanţilor Guvernului României voinţă reală pentru rezolvare. Pentru alte categorii de bugetari, Guvernul a identificat soluţii pentru plata orelor suplimentare, majorarea veniturilor salariale, acordarea voucherelor de vacanţă, toate acestea sunt binevenite şi le apreciem, dar condamnăm discriminările care se fac între diferitele categorii de bugetari şi între diferitele categorii sociale. O foarte mare parte dintre salariaţii din administraţia publică locală au ajuns în pragul disperării, nemaiputând suporta cheltuielile sociale, datorită veniturilor foarte mici, sub 1.000 de lei pe lună", a spus Valer Suciu.

Suciu a adăugat că, în 10 septembrie, 3.000 de bugetari din toată ţara vor picheta sediul Guvernului, între orele 13.00 şi 15.00, iar dacă negcocierile cu guvernanţii vor eşua, sindicaliştii vor continua protestele.

Etichete: administraţie, Guvern, proteste

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE