SINDICAT METROU: Ne aflăm în divergenţă cu conducerea Metrorex; probabil o să declanşăm conflictul



Reprezentanţii Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM) continuă negocierile cu conducerea Metrorex pentru încheierea noului Contract Colectiv de Muncă, reclamând probleme stringente cu condiţiile de muncă, iar în cazul părţile nu se înţeleg există posibilitatea declanşării conflictului de muncă.

Metrou
Metrou

"Am avut şi azi o rundă de negociere. Într-adevăr, ne aflăm în divergenţă. Mâine, de la ora 14,00, va continua să negocieze echipa formată din reprezentanţii administraţiei şi ai sindicatului. Sper să ajungem în timp util la o înţelegere, asta însemnând 23 octombrie, când expiră Contractul Colectiv de Muncă", a declarat liderul de sindicat, Ion Rădoi, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în cazul în care negocierile vor eşua sindicalişti sunt pregătiţi să declanşeze conflictul de muncă.

"Dacă nu (încheiem Contractul Colectiv de Muncă - n.r.) probabil o să declanşăm conflictul, conform procedurilor legale. Eu sper să nu ajungem într-o situaţie de a bloca metroul, ţinând cont de cei 700.000 de călători care-l folosesc zilnic şi nu au nicio vină. De aceea, sper ca toţi cei care sunt implicaţi în această negociere să pună umărul să ajungă la o concluzie favorabilă", a precizat Rădoi.

Liderul sindical a menţionat că problemele prioritare în cadrul negocierilor sunt reprezentate de condiţiile de muncă.

"Avem foarte multe probleme cu condiţiile de muncă. Astea sunt prioritare. Uităm de bani, uităm de toate celelalte, având sute de cazuri de morbiditate în timpul serviciului. Mor oameni tineri, până în 40 de ani - avem astfel de cazuri - mii de ore de concediu medical şi asta ne îngrijorează", a explicat acesta.

În data de 14 octombrie, Metrorex a anunţat că vrea să evite declanşarea unui conflict colectiv de muncă şi a dat asigurări că până la expirarea Contractului Colectiv de Muncă aflat în vigoare, respectiv 23 octombrie 2016, va continua negocierile cu sindicaliştii de la Metrou pentru soluţionarea amiabilă a tuturor revendicărilor.

"Contractul Colectiv de Muncă 2015-2016 este în vigoare până la data de 23.10.2016, timp în care vor continua negocierile pentru soluţionarea amiabilă a tuturor revendicărilor. Scopul comun al Metrorex şi USLM este evitarea declanşării unui conflict colectiv de muncă, încheierea noului Contract Colectiv de Muncă şi îmbunătăţirea modului de realizare a activităţilor de bază ale societăţii ce concură la transportul şi siguranţa călătorilor", au afirmat vineri reprezentanţii Metrorex.

Etichete: Bucureşti, grevă metrou, metrou, sindicat metrou

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE