Sistemul danez de educaţie, extins la toate creşele din Sectorul 1, cu o investiţie de 3-4 mil. euro



Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a anunţat, vineri, că vrea să extindă sistemul danez de educaţie la toate creşele din această zona administrativă, iar investiţia în acest proiect se ridică la 3-4 milioane de euro, cea mai mare parte din bani urmând a fi alocată formării personalului.

Prezent la finalizarea proiectului "RODACIE – Centrul româno-danez pentru educație integrată", primarul Sectorului 1 a precizat că până acum au fost depuse 60 de cereri din partea părinţilor care vor să-şi înscrie copiii la acest centru. În acest context, Chiliman a precizat că vrea să extindă sistemul la toate creşele din Sectorul 1.

În prezent, 30 de copii sunt înscrişi la Centrul româno-danez pentru educație integrată din Bucureşti.

Potrivit lui Chiliman, sistemul danez de educaţie va fi extins, în următorii patru-cinci ani, la toate creşele din Sectorul 1, iar investiţia în acest proiect se va ridica la 3-4 milioane de euro, cea mai mare parte din bani urmând a fi alocată formării personalului, iar restul vor fi direcţionaţi pentru reamenajarea spaţiilor în acord cu principiile pedagogiei daneze. Banii vor fi alocaţi din fondurile de la bugetul local al Sectorului 1, dar şi de la alţi parteneri, precum Fundaţia Velux, astfel încât să se minimizeze contribuţia autorităţii locale. 

"Proiectul a început în 2012. Prin acest proiect, pentru copiii de la 0 la 3 ani, care sunt aduşi în creşă, se trece de la simpla supraveghere la un sistem de educaţie, pentru că e foarte important să le dezvolţi copiilor abilităţile, curiozităţile şi să-i faci să înveţe de la o vârstă mai mică. E o investiţie în viitorul unor copii şi se mută educaţia sub grădiniţă şi în zona de început, de 0 - 3 ani. Proiectul a fost realizat în colaborare cu parteneri din Danemarca. Ei studiază lucrul ăsta de foarte mulţi ani şi l-au extins la nivelul întregii Danemarce acum mulţi ani şi am beneficiat de toate cunoştinţele pe care le au dânşii ca să-i formăm pe educatorii care lucrează cu copiii şi, evident, a trebuit să-i formăm şi pe părinţi, pentru că ei trebuie să participe activ într-un proiect de acest gen. Am pornit cu patru copii, iar acum avem 30 de copii pentru că nu avem mai mult loc în această creşă. Avem încă 60 de cereri, ceea ce este foarte mult, şi vrem să extindem proiectul la nivelul tuturor creşelor din sector. Proiectul a costat 1,06 milioane euro, din care noi am dat puţin peste 40%, iar restul a venit de la Fundaţia Velux. Extinderea la nivelul întregului sector presupune foarte mulţi bani în formarea educatorilor şi în reechiparea şi reamenajarea spaţiilor pe care le avem în creşă. E un lucru fezabil, o investiţie care trebuie făcută şi sperăm ca în următorii patru - cinci ani toţi copiii de 0-3 ani din creşele din Sectorul 1 să poată beneficia de acest tip de proiect", a declarat Chiliman.

Prima creşă care va beneficia de acest sistem va fi cea de pe Str. Vrancea, care are 130-140 de locuri, potrivit primarului Sectorului 1.

Totodată, edilul Sectorului 1 a mai anunţat că în următorii ani va creşte numărul locurilor disponibile în creşele din această zonă administrativă. "În momentul de faţă avem 530 de locuri în creşe, probabil că peste patru ani vom avea circa 700 de locuri. Avem în proiect, în momentul de faţă, să modificăm nişte spaţii ca să le transformăm în creşă. Noi trebuie să folosim spaţiile pe care le avem. Schimbarea destinaţiei unor spaţii presupune şi nişte investiţii. În momentul de faţă lucrăm la acest proiect astfel încât de aici în trei ani de zile să ajungem la 700 şi ceva de locuri. Cererea pentru creşe a scăzut foarte mult după 1989 şi a reînceput să crească de prin 2004-2005", a mai spus Chiliman.

Proiectul a debutat în august 2012 și se finalizează în luna iunie a acestui an. În această perioadă, 50 de copii au beneficiat de activităţile derulate în RODACIE.

Proiectul, prin care s-a înființat o creșă după model danez, în care copiii beneficiază de metode și particularități ale învățământului preșcolar din Danemarca, renumit pe plan mondial, a beneficiat de finanțare externă în valoare de 621.628 de euro de la Fundațiile Velux din Danemarca. Contribuţia Consiliului Local al Sectorului 1 în acest proiect a fost de 441.759 de euro.

Pe parcursul implementării proiectului creșa a beneficiat de suportul și asistența mai multor specialiști danezi în educație: specialiști în activități în aer liber, specialiști în activități artistice precum și specialiști în amenajarea spaţiilor pe arii de stimulare a dezvoltării copiilor.

Centrul româno-danez oferă copiilor (0-3ani) nu doar supraveghere și îngrijire, ci și contexte diferite de învățare: activități în aer liber, activități motorii, estetice, muzicale, care contribuie în dezvoltarea unor personalități echilibrate, încrezătoare în forțele proprii, independente, tolerante, expresive emoțional și creative.

Vezi aici: Cum funcţionează sistemul danez de educație, axat pe fericirea copiilor, aplicat și la București

"Investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă dintre investiţiile posibile. Sunt cercetări care demonstrează acest lucru şi e unul dintre motivele pentru care noi ne aflăm aici. Copiii se nasc cu un instinct natural pentru învăţare. Ei învaţă foarte uşor cele ma complicate lucruri din viaţă, învaţă să meargă, să vorbească, iar ceea ce încercăm prin acest tip de instituţie educaţională este să păstrăm şi să le stimulăm instinctul natural pentru învăţare şi bucuria de a învăţa. Încurajez autorităţile locale să investească în educaţia timpurie şi în creşe pentru că investiţia în creşe este un motor de creştere economică, nu doar de dezvoltare şi de normalizare socială", a declarat şi Lucian Ciolan, decan în cadrul Universităţii Bucureşti.

Jens Jorgen Pedersen reprezentant al Fundațiilor Velux a precizat, în cadrul unei conferinţe prin Skype, că, de câţiva ani, România face parte din proiectul derulat de Fundaţiile Velux pentru copii în Europa Centrală şi de Est. Potrivit acestuia, câştigul Velux este redistribuit pentru societate pentru că în viitor compania va avea nevoie de forţă de muncă cu calificare, iar calificarea forţei de muncă începe cu oamenii şi cu copiii, care învaţă prin joacă şi prin activităţi practice.

Etichete: Andrei Chiliman, copii, creşă, educaţie, fundaţie, investiţie, Sectorul 1

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h