Sistemul de carduri de sănătate, BLOCAT din nou, la doar trei zile de la ultima eroare



Sistemul de carduri de sănătate s-a blocat astăzi, din nou. Pacienții nu pot beneficia de serviciile medicale, asigurându-se doar urgențele. Ultima dată, sistemul a picat vineri. Potrivit președintelui CNAS, medicii nu au motive să refuze asigurarea serviciilor, acestea putând fi validate în sistem în termen de 72 de ore.

Sistemul de carduri de sanatate
Sistemul de carduri de sănătate

Pacienții care au mers luni, pentru a beneficia de serviciile medicale, au întâmpinat probleme, întrucât sistemul de carduri de sănătate a fost din nou blocat, potrivit Realitatea TV.

Medicii și farmaciștii din sistemul de sănătate au fost informați, printr-un mesaj, de către CNAS că sistemul înregistrează o eroare la introducerea cardurilor asiguraților.

Teoretic, pacienții ar trebui să poată beneficia de serviciile medicale, întrucât în sistemul informațional se păstrează o amprentă de timp și de loc. Medicii și farmaciștii ar trebui, potrivit reglementărilor, să acorde serviciile medicale și să valideze acest lucru în timp de 72 de ore. 

Potrivit președintelui CNAS, Vasile Ciurchea, sistemul de validare a cardurilor a cedat din cauza alimentării cu tensiune a sistemului electronic. Se încearcă remediarea la această oră, acțiune care ar putea dura până la 3 ore.

Acesta susține că medicii și farmaciștii sunt obligați să asigure furnizarea serviciilor medicale, chiar dacă sistemul de validare a cardurilor nu funcționează temporar.

Cu toate acestea, se asigură urgențele, în toate spitalele din țară, întrucât pacienții nu sunt obligați să prezinte cardul de sănătate la unitățile de primire a urgențelor.  

Reamintim că, vineri, 18 septembrie, sistemul de validare a cardurilor de sănătate a picat din nou, iar pacienții nu au beneficiat de serviciile medicale timp de mai bine de 5 ore.

Vom reveni cu mai multe amănunte.

Etichete: cardul de sănătate, cardul de sanatate blocat, CNAS, sistemul de sanatate

0/1 COMENTARII
ggg
21 Sep 17:16
+0
VOTURI
-0
cmon ... ce de motive puerile ... acu a picat curentul... data viitoare ce o sa mai fie ? pana cand ?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h