Situaţia RADET, pe masa Guvernului. Ministrul Economiei: S-a găsit o soluţie



Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri la începutul şedinţei de Guvern că s-a găsit o soluţie pentru ca bucureştenii să nu aibă probleme cu căldura şi apa caldă, "numai că trebuie responsabilitate din partea Primăriei Municipiului Bucureşti în a asigura comenzile necesare către ELCEN cu privire la furnizarea agentului termic", infomează Agerpres.

RADET Bucuresti
RADET Bucureşti

"Încă de luni am avut o întâlnire cu ELCEN, marţi şi astăzi dimineaţă am avut, la sediul Ministerului de Finanţe, şi cu ELCEN şi cu Engie, trebuie şi cu ANAF. Trebuie ştiut că principalii creditori ai RADET sunt ELCEN, ANAF şi compania Engie. Cred că s-a găsit într-un final o soluţie, numai că trebuie responsabilitate din partea Primăriei Municipiului Bucureşti, responsabilitate în a asigura comenzile necesare către ELCEN cu privire la furnizarea agentului termic. (...) ELCEN, din adresa pe care Primăria Bucureşti a trimis-o, va avea contract cu Termoenergetica, dar atunci când Termoenergetica, ca şi companie, va fi licenţiată, pentru că în momentul de faţă nu are licenţă de la ANRE pentru distribuţia agentului termic. A depus astăzi documentaţia incompletă, înţeleg că mâine este şedinţă de Consiliu General, unde, probabil, se va suplimenta ordinea de zi, pentru că pe ordinea de zi existentă nu s-a regăsit delegarea serviciului public de alimentare cu energie termică a municipiului Bucureşti", a afirmat Virgil Popescu, la începutul şedinţei de Guvern.

"Delegarea (Termoenergetica  n.red.) se va face probabil mâine, în şedinţa de Consiliu General, este treaba Consiliului General şi a primăriei, dar până la licenţiere ELCEN vrea să se asigure că primăria, prin lichidatorul judiciar, va asigura comenzi, pentru că nu vrem să ajungem şi cu ELCEN cu probleme. Are deja 130 de milioane de lei datorie RADET către ELCEN şi nu vrem ca datoria să crească. Pe lângă agentul termic pentru populaţia Bucureştiului, ELCEN asigură şi producerea de energie electrică şi vine iarna şi noi trebuie să avem energie electrică şi pentru bucureşteni şi pentru această zonă", a explicat ministrul Economiei.

Etichete: Bucureşti, căldură, RADET, situatia radet

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE