Situație COVID-19. Cum sunt ajutate persoanele aflate în autoizolare, în Sectorul 6



În această perioadă, Primăria Sectorului 6 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6, este alături de toți cetățenii afectați direct sau indirect de pandemia CoVid 19 și, implicit, de toate persoanele aflate în autoizolare, care au nevoie de suport material sau psihologic, informează administrația locală într-un comunicat de presă. 

Situatie COVID-19. Cum sunt ajutate persoanele aflate in autoizolare, in Sectorul 6
Situație COVID-19. Cum sunt ajutate persoanele aflate în autoizolare, în Sectorul 6

"În funcție de stilul de viață cu care suntem obișnuți, de familie, de relațiile sociale dezvoltate sau de locul de muncă, reacționăm diferit la ideea de autoizolare. Chiar și cele mai puternice persoane pot ceda în aceste condiții deosebite, cu care ne confruntăm. Pentru toți și pentru fiecare în parte, echipa DGASPC Sector 6 este aproape de oamenii din comunitate și reușește să găsească o cale de comunicare, astfel încât perioada petrecută în autoizolare să nu devină un coșmar", a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu.

Din luna martie a.c., în Sectorul 6, peste 2.000 de cetățeni aflați în autoizolare (persoane care s-au întors din zonele afectate sau au avut contact direct cu persoane confirmate CoVid 19) au fost luați în evidența asistenților sociali. Aceștia au solicitat și primit alimente și pachete de igienă.

Totodată, prin intermediul echipelor de profil, persoanele cu boli cronice aflate în autoizolare își pot primi medicamentele atât de necesare. Pe lângă ajutorul material oferit, cei aflați în autoizolare au la dispoziție consiliere psihologică și socială, la cerere, precizează administrația locală în comunicat. 

CITEȘTE ȘI COVID-19. Peste 1.700 de apeluri, înregistrate la numărul de urgență al Primăriei Sectorului 6

În ultimele 24 de ore, alte 362 de cazuri de coronavirus au fost diagnosticate, iar numărul total se ridică la 11.978. Au fost înregistrate 675 de decese.

"Până astăzi, 29 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.978 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.569 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 675 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj şi Prahova, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 362 de noi cazuri de îmbolnăvire", anunţă autorităţile.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 247 de pacienţi.

Recuperarea copiilor cu dizabilități din Sectorul 6 continuă online. Detalii, aici. 

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 12.042 de persoane. Alte 22.690 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 166.993 teste, acestea includ şi testele raportate în data de 28.04.2020 după ora 13:00.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 497 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.318 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.005.343 de lei.

CITEȘTE ȘI Ajutoare de URGENȚĂ în BANI pentru locuitorii Sectorului 6 afectați de pandemia COVID-19

Consiliul Local al Sectorului 6, întrunit în ședință în data de 2 aprilie 2020, a aprobat acordarea de ajutoare de urgență pentru familiile sau persoanele singure, cu domiciliul pe raza Sectorului 6 al Municipiului București, afectate de pandemia COVID-19.

Pe întreaga perioadă a stării de urgență, vor beneficia de ajutor DOAR persoanele care au rămas fără un loc de muncă – și, implicit, fără venituri – în urma pandemiei create de răspândirea noului coronavirus.

"Este o perioadă foarte grea pentru noi toți. Ne dorim să ajutăm prin toate mijloacele familiile rămase fără niciun venit în această perioadă, pentru a le oferi o mică alinare și a le demonstra că nimeni nu este singur. Rămâneți în casă. Totul va fi bine!", a declarat Gabriel Mutu, primarului Sectorului 6.

Cele cinci condiții cumulative care trebuie îndeplinite pentru acordarea ajutoarelor de urgență sunt:
1. familia sau persoana singură să aibă domiciliul legal și în fapt pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 6 al Municipiului București;
2. persoana singură sau cel puțin unul dintre membrii familiei să nu poată beneficia de ajutor de șomaj, potrivit legii;
3. veniturile lunare să nu depășească suma de 1000 lei/membru de familie sau pentru persoana singură;
4. să nu dețină depozite bancare mai mari de 1000 lei;
5. să furnizeze toate actele necesare și informațiile cu privire la membrii familiei sau la veniturile realizate. Amănunte, aici. 

 

 

Etichete: ajutor persoane izolate coronavirus, autoizolare, coronavirus, covid 19, Gabriel Mutu, Sectorul 6

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h