Slovenia are propriul ei Obama: Primul primar negru din Europa de Est



wheelville.blogspot.com
wheelville.blogspot.com

Peter Bossman are 54 de ani şi s-a născut în Ghana. S-a stabilit în Slovenia, pe atunci încă parte a fostei Iugoslavii, în anii ''70. Venise în Europa să studieze medicina, dar s-a îndrăgostit de o croată cu care s-a şi căsătorit şi a decis să nu mai plece înapoi în Ghana.

Bossman, membru al partidului Social Democrat aflat la guvernare, a fost criticat în timpul campaniei electorale că nu vorbeşte fluent slovena. Ca să remedieze acest defect, Bossman a recunoscut că a apelat la ajutorul unui prieten de-ai săi, profesor de slovenă, pentru lecţii adiţionale, scrie The Guardian.


Noul primar din Piran are propriul său cabinet medical şi spune că, de când trăieşte în Slovenia, nu a suferit de pe urma discriminării rasiale.


„În primele luni după ce am venit în Slovenia simţeam că unii oameni nu vor să fie alături de noi, imigranţii africani. Dar în ultimii 10-15 ani...Nu am nici o problemă şi cred că oamenii nu mai văr culoarea pielii atunci când se uită la mine”, spune proaspătul primar.


Oraşul Piren din golful omonim de la Marea Adriatică are o populaţie de 17.000 de locuitori. În Slovenia, o ţară cu aproximativ 2 milioane de locuitori, în care imigranţii vin mai degrabă din Serbia şi din Bosnia, numărul imigranţilor de culoare este scăzut.

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE