ȘMECHERI de București: Au avut adeverinţe FALSE de la angajatori, iar acum au și dosare penale



Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au întocmit 20 dosare penale pentru fals şi uz de fals sub semnătură privată, după ce au descoperit, la verificările de rutină din aceste zile, mai multe persoane care au prezentat adeverinţe de angajator false.

Controale ale Politiei
Controale ale Poliţiei

"În ultimele zile, în cadrul acţiunilor de verificare a măsurilor privind restricţionarea circulaţiei, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au întocmit 20 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals sub semnătură privată. În fapt, in urma verificării documentelor prezentate , a unor adeverinţe emise de angajator, s-a stabilit că persoanele în cauză, fie aveau contractele de muncă suspendate, fie nu au fost niciodată angajaţi ai societăţilor respective", a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că cercetările sunt continuate sub supravegherea unităţilor de parchet, urmând a se stabili modul în care persoanele respective au intrat în posesia adeverinţelor.

Poliţia Capitalei precizează că aceste acţiuni continuă, poliţiştii având constant suportul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti.

Etichete: adeverinte false, coronavirus, dosare penale, poliţie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE