SNSPA scoate la concurs peste 1.600 de locuri la licenţă şi masterat



Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative scoate la concurs 750 de locuri fără taxă la cele nouă programe de studii universitare de licenţă şi 885 de locuri fără taxă pentru cele 58 de programe de masterat, acelaşi număr de locuri ca în 2017.

Cate locuri scoate SNSPA la concurs
Cate locuri scoate SNSPA la concurs
Foto: student.romaniacurata.ro

Potrivit unui comunicat transmis de SNSPA, rectorul Remus Pricopie a supus aprobării Senatului universităţii o decizie care "încurajează accesul la educaţie".

"Pe măsură ce creşte nivelul de educaţie, creşte, de asemenea, şansa unei persoane de a ocupa un loc pe piaţa muncii. Conform datelor furnizate de Eurostat şi de Banca Mondială, în România 1 din 5 tineri nu este cuprins în nicio formă de şcolarizare sau pregătire şi/ sau nu are un loc de muncă. Mai mult, România este a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, cu 40% din populaţie aflată în zona de risc de sărăcie şi de excluziune socială. În aceste condiţii şi văzând că, din păcate, ministrul Educaţiei, Valentin Popa, îşi menţine decizia iraţională în privinţa diminuării numărului de locuri bugetate alocate celor mai căutate universităţi din România, am luat decizia ca la SNSPA să oferim o şansă tinerilor care vor să înveţe. Vom scoate la concursul de admitere de anul acesta acelaşi număr de locuri ca în 2017, vom suplimenta numărul locurilor cu finanţare de la bugetul de stat, alocate de Ministerul Educaţiei, cu 15 locuri pentru studiile universitare de licenţă, respectiv 150 de locuri pentru studiile universitare de masterat, acestea fiind finanţate din veniturile proprii ale universităţii. Totodată, vom acorda şi anul acesta, în afara cifrei de şcolarizare finanţate de la buget, nouă locuri cu scutire de taxă de şcolarizare absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat proveniţi din centrele de plasament. Scutirea de taxă se face pentru cei trei ani de studii. Candidaţii declaraţi admişi vor beneficia şi de locuri gratuite în cămin şi de alte facilităţi în funcţie de mediile obţinute (burse, sprijin financiar pentru procurarea de îmbrăcăminte etc)", spune rectorul SNSPA, Remus Pricopie, citat în comunicat.

Pentru anul universitar 2018 - 2019, la admiterea la studii universitare de licenţă, SNSPA scoate la concurs 750 de locuri (finanţate de la buget şi din veniturile proprii SNSPA), repartizate astfel: Facultatea de Administraţie Publică - 225 de locuri, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice - 200 de locuri, Facultatea de Management - 75 de locuri, Facultatea de Ştiinţe Politice - 250 de locuri.

Conform sursei citate, din cifra totală de 750 de locuri au fost alocate 25 de locuri pentru candidaţii absolvenţi de licee situate în mediul rural, 10 locuri pentru cetăţenii de etnie romă, 18 locuri pentru domeniile prioritare de dezvoltare a României şi 26 de locuri pentru formarea cadrelor didactice.

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative are un portofoliu format din 58 de programe de masterat, în domenii precum: ştiinţe politice, ştiinţe administrative, drept, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relaţii internaţionale şi management.

Pentru anul universitar 2018 - 2019, la admiterea la studii universitare de masterat, SNSPA scoate la concurs 885 de locuri (finanţate de la buget şi din veniturile proprii SNSPA), repartizate astfel: Facultatea de Administraţie Publică - 155 de locuri, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice - 355 de locuri, Facultatea de Management - 42 de locuri, Facultatea de Ştiinţe Politice - 160 de locuri, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană - 173 de locuri. Din cifra totală sunt alocate 12 locuri pentru domeniile prioritare de dezvoltare a României şi 5 locuri pentru cetăţenii de etnie romă.

"La SNSPA, condiţiile de admitere au rămas aceleaşi ca anul trecut. La ciclul de studii universitare de licenţă admiterea se face pe baza unui examen scris. Pentru a permite candidatului să îşi identifice nivelul de cunoştinţe, astfel încât să îşi poată defini o strategie de pregătire cât mai realistă, în timpul care i-a mai rămas până la examen, facultăţile SNSPA au anunţat din timp lista de posibile subiecte şi întrebări de concurs, astfel încât candidaţii să fie bine pregătiţi pentru admitere. La studiile universitare de masterat, examenul de admitere constă în evaluarea, în cadrul unui interviu, pe baza unei scrisori de motivaţie sau a unui eseu academic, a cunoştinţelor de specialitate ale candidaţilor relevante pentru programul de masterat ales", precizează comunicatul de presă.

Mai multe informaţii legate de repartizarea cifrei de şcolarizare, calendarul înscrierilor şi probele de concurs se pot regăsi pe site-ul SNSPA - admitere.snspa.ro.

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE