Soarta bugetului Capitalei, în mâinile prefectului



prefect
prefect

Bugetul Bucureştiului depinde acum de prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei. Hotărârea CGMB prin care a fost aprobat bugetul Capitalei pentru acest an a ajuns luni la prefect, pentru a primi avizul de legalitate. Primarul general, Sorin Oprescu, a anunţat deja că va ataca în instanţă varianta de buget aprobată de consilierii generali, şi i-a propus prefectului să i se alăture în acest demers.

Conform legii, prefectul are un termen de şase luni pentru a da avizul de legalitate asupra unei hotărâri a Consiliului General. De asemenea, prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, actele CGMB, daca le consideră nelegale. Actul atacat este suspendat de drept. Înainte de a se prezenta instanţei, el solicită autorităţilor care au emis actul, cu motivarea necesară, reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea modificării sau, dupa caz, a revocării acestuia.

Bugetul Capitalei 2011: S-au luat bani de la investiţii, pentru subvenţionarea RADET şi RATB

Potrivit hotărârii de buget votată pe 28 februarie de CGMB, Capitala va avea în acest an venituri de 4,7 miliarde lei şi cheltuieli de 5,26 miliarde lei.

Consilierii generali au votat bugetul Capitalei pe 2011 cu amendamentele propuse de PDL. Potrivit acestor amendamente au fost reduse bugetele pentru o serie de lucrări de investiţii în favoarea subvenţionării RADET şi RATB. Și proiectul de suflet al primarului general Sorin Oprescu, autostrada suspendată, a avut de suferit în urma modificărilor făcute de consilierii PDL. Astfel, bugetul pentru obiectivul de investiţii “Închidere inel median de circulaţie în zona de nord a Capitalei/autostrada urbană PUZ şi studii de fezabilitate” a fost redus de la 5.976.000 lei la 1.976.000 lei.

De asemenea, proiectul Străpungere Buzeşti-Berzei-Uranus a pierdut prin noul amendament 35 de milioane de lei, din cei 45 de milioane rămânând după votul consilierilor doar 10 milioane alocate pentru acest an. Lucrările la Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti-Piteşti vor fi practic blocate în acest an. Astfel, în urma amendamentului PDL, din cei 28 milioane de lei prevăzuţi în proiectul de buget al primarului general, au rămas 0 lei.

În schimb, a crescut bugetul alocat pentru proiectul Prelungirea Ghencea-Domneşti de la 100.000 de lei la 25 de milioane lei în documentul final votat de consilieri. De o creştere a bugetului a beneficiat şi lucrarea Străpungerea str. Braşov până la şoseaua Alexandriei cu pasaj rutier la intersecţia str. Braşov-Bd. Ghencea. Astfel, de la 10.000 de lei prevăzuţi în proiectul propus de Sorin Oprescu, bugetul pentru această lucrare în 2011 a ajuns la 5.010.000 lei, în urma amendamentului PDL.

A fost tăiat bugetul pentru Stadionul Naţional, Arena Bucureştilor şi săli de sport

Cea mai mare reducere de buget a fost făcută la Stadionul Lia Manoliu. Mai exact, 235 de milioane de lei din cei 382 milioane, prevăzuţi în proiectul propus de Sorin Oprescu au fost tăiaţi. Elena Udrea a declarat marţi că stadionul va terminat în aprilie-mai 2011 cu bani de la Guvern. Fără niciun leu în 2011 a rămas proiectul privind consultanţa şi studiile pentru “Arena Bucureştilor”, dar şi cel privind studiile de fezabilitate pentru săli de sport.

Bugetul pentru câinii fără stăpân, redus cu 75%

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor beneficia în proiectul propus de primarul general de un buget 17,2 milioane de lei. În urma amendamentului propus de PDL şi votat de majoritatea consilierilor generali, ASPA a mai rămas cu un buget de doar 4,2 milioane lei. Consilierii generali au tăiat şi suma de 1,6 milioane de lei destinată amenajării adăpostului de la Mihăileşti, unde urma să fie construită o nouă clădire. În acelaşi timp, rămâne incertă şi soarta adăpostului de la Fundulea, care ar fi trebuit terminat în vara acestui an pentru a găzdui aproximativ 10.000 de câini.

Etichete: buget, Mihai Atănăsoaei, prefect, primarul general, Sorin Oprescu

0/0 COMENTARII
Mioara
15 Mar 19:27
+0
VOTURI
-0

Nu cred ca bucurestenii isi pot pune mari sperante in domnul prefect!Ca reprezentant al PDL,va fi de partea portocaliilor si nu a lui Oprescu!Este prea riscant pentru domnul prefect sa nu acorde avizul de legalitate:l-ar putea costa functia!Deci,greul va cadea tot pe Oprescu!

Mihai
14 Mar 16:13
+0
VOTURI
-0

Cred ca inca se mai poate negocia acest buget. Cel mai intelept ar fi ca Prefectul sa trimita spre reexaminare si modificare inapoi la Consiliu. Politic vorbind, se mai poate negocia ceva daca primarul chiar vrea sa faca ce si-a propus si cred ca e interesul nostru al bucurestenilor ca aceste lucrari sa se incheie indiferent cine taie panglica. Independent foarte bine dar negocierile sunt pana la urma politice iar partidele au totusi interesele lor. Povestea cu independenta intr-o asemenea pozitie e nefunctionala atata timp cat Consiliul care hotaraste ce si cum se face in Bucuresti este politic.

dumitrescu
14 Mar 15:52
+0
VOTURI
-0

eu inca consider corecta decizia pdl-ului de a taia bugetul lui oprescu. prea ne-a aburit cu investitiile lui, de la care vom culege roadele mult dupa ce oprescu nu va mai fi primar sau chiar niciodata. pacat ca avem parte de un primar care prefera sa-si indeplineasca capriciile, inainte ca noi sa avem conditiile unui trai decent..

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE