Şoferul fără permis care a provocat un accident mortal în Capitală a fost reţinut



Bărbatul de 23 de ani din Bucureşti care a provocat miercuri un accident mortal şi a fugit de la locul faptei este din nou liber, după ce ordonanţa de reţinere a expirat, acesta urmând să fie prezentat marţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Accident in Bucuresti
Accident în Bucureşti

Poliţiştii au emis sâmbătă o ordonanţă de reţinere, ducându-l pe tânăr în faţa unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Potrivit legii, magistratul putea să confirme sau să infirme ordonanţa poliţiştilor, în acest caz procurorul dispunând infirmarea reţinerii şi lăsarea în libertate a bărbatului.

Ulterior, duminică, audierile au fost reluate şi ordonanţa emisă de poliţie sâmbătă a fost pusă în aplicare, expirând luni dimineaţa. Procurorii au luat măsura după ce au extins cercetările şi pentru alte fapte de conducere fără permis. În cadrul anchetei s-a cerut arestarea acestuia, instanţa urmând să ia o decizie marţi.

Tânărul este acuzat de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere fără permis.

08:35: Şoferul fără permis care a provocat un accident mortal în Capitală a fost reţinut

Bărbatul de 23 de ani din Bucureşti care a provocat miercuri un accident mortal şi a fugit de la locul faptei a fost reţinut de procurori, după ce, anterior, a fost lăsat în libertate, potrivit Mediafax.

Audierile au fost reluate duminică de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 din Capitală, după ce sâmbătă seara bărbatul care a condus fără permis şi a produs un accident mortal după care a fugit de la locul faptei, a fost lăsat în libertate.

Astfel, în urma audierilor de duminică tânărul de 23 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind extinsă urmărirea penală şi pentru alte fapte de conducere fără permis, la sediul parchetului fiind audiaţi mai mulţi martori, au declarat oficiali din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 din Capitală pentru MEDIAFAX.

"Procurorul nu a propus arestarea preventivă a şoferului, astfel că acesta a plecat acasă liber ca pasărea cerului. Frustrant! Incredibil de frustrant pentru toţi cei care au muncit la acest caz. Cam acestea sunt momentele în care simţi că cineva îşi bate joc de munca ta", a transmis poliţistul Marian Godină, cel care a publicat imediat după accident, pe pagina sa de Facebook, un apel către oamenii care recunosc autoturismul implicat în accident să anunţe Poliţia Rutieră.

În urma accidentului produs, la data de 24 august, pe strada Energeticienilor din Bucureşti, o femeie a decedat. Tânărul care a provocat accidentul a părăsit locul accidentului fără acordul poliţiştilor.

Etichete: ACCIDENT MORTAL BUCUREȘTI, marian godina, sofer lasat liber

0/1 COMENTARII
GENERALUL
29 Aug 12:07
+0
VOTURI
-0
Sigur e beizadeaua vreunuia cu bani prea multi, care va plati suficienta spaga ptr a nu-l baga la inchisoare. Deja a dat sigur o gramada de bani mita , sa il verifice in libertate. Asta de ce nu o spuneti, ptr ca pana acum trebuie sa se stie numele infractorului

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE