Somnul lui Lenin @ Proiect 1990



nin
nin

Piaţa Presei Libere va găzdui în cadrul „Proiect 1990”, instalaţia-obiect a artistului vizual Mihai Zgondoiu intitulată „Somnul lui Lenin”.

„De când a fost ridicat de pe soclu (1990), Lenin a fost plimbat timp de 21 de ani între Piaţa Presei Libere, Combinatul Fondului Plastic şi grădina Palatului Mogoşoaia, până când a fost garat de către Ioana Ciocan într-un locaş dosnic (2011). Se vede, însă, că nu i-a plăcut să rămână acolo, drept care s-a întors să tragă un pui de somn pe treptele gloriei apuse. O fi visând de bine? Oare un muzeu al comunismului l-ar ajuta să ajungă din nou în picioare?" M. Zgondoiu

Mihai Zgondoiu coordonează din 2009 proiectele vizuale la „Atelier 030202 – spaţiu de artă contemporană” şi este este doctorand la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. În 2008 a fost co/curator şi organizator al Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală din Mogoşoaia – Bucureşti, IEEB 3. Mihai Zgondoiu îmbină în arta sa printul experimental, video-instalaţia, desenul, pictura, arta urbană şi performance-ul şi este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

„Proiect 1990” marchează o serie de evenimente, care au ca scop amplasarea unor lucrări de artă contemporană temporare pe soclul din Piaţa Presei, rămas liber încă din 1990. Iniţiatorul „Proiect 1990” este Ioana Ciocan, asist. dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, iar lucrarea lui Mihai Zgondoiu este cea de-a noua lucrare expusă în cadrul „Proiect 1990” de la demararea acestuia din ianuarie 2010. Ioana Ciocan militează pentru un muzeul al artei comuniste unde speră să mute statuile lui Petru Groza si Leninul lui Boris Caragea.

Etichete: expo, Piaţa Presei Libere

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE