SORIN OPRESCU a scăpat de arestul la domiciliu. Fostul primar general, pus sub control judiciar



Sorin Oprescu a scăpat de arestul la domiciliu, este cercetat sub control judiciar şi poate să lucreze la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, dar nu poate să plece din Capitală, trebuie să meargă la Poliţie o dată pe săptămână şi are interdicţie să exercite funcţia de primar.

SORIN OPRESCU
SORIN OPRESCU

Curtea de Apel București a înlocuit arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul fostului primar general, Sorin Oprescu. Pe timpul cât se află sub control judiciar, Oprescu are câteva obligații, printre care: să nu depășească limita teritorială a municipiului București; să se deplaseze doar la Spitalul Universitar de Urgență București, magazine alimentare și farmacii de pe raza sectorului 1 sau unități spitalicești din București; să nu se apropie de ceilalți inculpați sau martori din dosar, să nu exercite funcția de primar; să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, potrivit Agerpres, citată de realitatea.net. 

Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești și ulterior al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane; Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcției Economice din Primăria Generală; Florin Șupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești; Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale; Cristian Stanca (fost șofer al lui Oprescu); Ruxandra Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracțional organizat, constituit de directorul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalității.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.

 

 

Etichete: arest la domiciliu, control judiciar, Curtea de Apel Bucureşti, Sorin Oprescu

0/1 COMENTARII
Oparica o are mica
18 Jan 17:01
+0
VOTURI
-0
"poate să lucreze la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti"

Ce mai lucreaza betivanul asta, fost primar, care n-a mai pus mana pe-un bisturiu de cand a luat-o pe aratura cu autostrazile lui suspendate?
Mai are cineva curajul sa se lase operat de "domnul doctor"? Nici dusmanilor nu le-as dori asemenea soarta. Ba nu, celor care au dispus scoaterea lui din arest le-as dori sa fie operati de el. Ei sau familiile lor.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE