FOCAR DE INFECȚIE în centrul Capitalei: Spitalul Caritas, aproape de prăbușire GALERIE FOTO-VIDEO



FRUMOASA RISIPĂ A BUCUREȘTIULUI. B365.ro continuă seria materialelor pe tema clădirilor și a spațiilor abandonate, în Capitală. Spitalul Evreiesc Caritas, cândva una dintre cele mai importante unități sanitare din București, a trecut printr-un proces dramatic de retrocedare, în urma căruia spitalul a fost închis, iar imobilul a ajuns în paragină, plin de gunoaie, reprezentând un adevărat focar de infecție pentru zona din apropiere.

Aproape de prăbușire. În această stare se află Spitalul Evreiesc Caritas, după ce imobilul în care a funcționat unitatea mai bine de 130 de ani, a fost retrocedat. 

În prezent, proprietarii imobilului dau vina pe autorități, în timp ce oamenii care locuiesc în zonă sunt, în cea mai mare parte, de părere că vinovați de situația dramatică a clădirii sunt cei care au preluat construcția.

Situația imobilului este incertă, la mai bine de 16 ani de la retrocedare

Retrocedarea clădirii a fost făcută în anul 1999. Ulterior, actul în baza căruia a fost făcută retrocedarea a fost contestat în înstanță de către Spital, posesia imobilului fiind preluată în 2003, după finalizarea procesului, de către Fundația Caritatea.

La întrebarea adresată de către B365.ro, pe tema lipsei unor proiecte pentru reabilitarea construcției și repunerea acesteia în funcțiune, Fundația Caritatea susține că imobilul face, încă, obiectul unui litigiu în instanță: „Actul în baza căruia a fost făcută retrocedarea a fost constestat în instanță de către Spital și abia în anul 2003, după finalizarea procesului, a fost preluată posesia imboilului de către Fundație. Primăria Municipiului București deține, fără titlu, suprafețe mari de teren în incinta spitalului și este proprietara a o parte din construcțiile edificate și care în prezent se află într-o stare avansată de degradare. Clarificarea acestei situații face obiectul unor litigii aflate pe rolul Judecătoriei Sector 3 și a Tribunalului București. Până la clarificarea situației litigioase, din păcate Fundația Ceritatea în calitate de proprietar, nu poate iniția proiecte pentru acest imobil”, au declarat reprezentanții Fundației.

Clădire dezafectată, pereți scorojiți, ruine 

După ce, în primăvara anului 2011, Spitalul Evreiesc Caritas a fost închis, unul dintre corpurile de clădire a fost transformat în cămin pentru vârstnici, fiind singurul care a rămas în proprietatea administrației municipale, după retrocedare. 

Căminul pentru Persoane Vârstnice „Acad. Nicolae Cajal”


Celelalte corpuri de clădire nu au avut, însă, parte de același tratament, fiind abandonate, pe fondul litigiilor legate de dreptul de proprietate asupra acestora și asupra a diverse spații din incinta fostei unități sanitare.

Corpurile de clădire care nu au fost retrocedate au fost lăsate în paragină, devenind un adevărat focar de infecție, chiar în centrul Capitalei. 

Scări distruse, garduri rupte și rugină, acesta este peisajul care înconjoară corpurile de clădire. 

Curtea fostului spital este un real focar de infecție pentru zonă, fiind plină de deșeuri. Alături de gunoaie, în curte se regăsesc corpuri de clădire care stau să cadă, piese ruginite și buruieni.

Interiorul clădirilor a devenit un spațiu plin de gunoaie și deșeuri, fostele saloane și spații ale unității sanitare fiind vandalizate de oamenii străzii. 

Mormanele de gunoi sunt lăsate chiar la intrarea în clădire, printre bucăți de mobilă, cartoane și geamuri sparte.

Pentru a evita intrarea oamenilor străzii, geamurile au fost blocate, în timp ce pereții spitalului sunt într-o stare avansată de degradare. Pentru a putea fi repuse în funcțiune, aceste spații ar avea nevoie de reparații capitale.

Geamurile au fost blocate cu plăci de lemn, sticla fiind spartă aproape la fiecare fereastră.

Oamenii vor înapoi „spitalul cartierului”

Cei care locuiesc în zonă vorbesc despre fostul Spital Caritas ca fiind spitalul cartierului. Oamenii sunt nemulțumiți de decizia, din 2011, de închidere a unității sanitare, pe care o considerau foarte utilă pentru zonă: „E o lipsă foarte mare pentru noi, aici, în cartier. Acum că nu mai avem spital, trebuie să ne ducem tocmai la Malaxa. Veneam foarte des, aici am născut, am făcut analize... Noi vrem tot spital. Sau măcar o policlinică privată, dacă nu. Acum trebuie să ne ducem în Vitan, unde e cu plată, sau la Malaxa, care e departe. Ăsta era spitalul nostru, al cartierului”, ne-a spus o femeie care locuiește în apropiere. 

Părerile cu privire la cei responsabili de situația în care a ajuns imobilul sunt împărțite. 

Unii dintre locuitori consideră că vinovată pentru starea dezastruoasă în care se află fostul spital este comunitatea evreiască, cea care a preluat imobilul: „Am vorbit cu domnul primar, cu Negoiță, și a zis că spitalul este al evreilor și că nu poate să intervină că dacă putea, îl lua și... Ei sunt de vină, cei care au preluat clădirea”, a adăugat femeia.

Pe de altă parte, există și voci care susțin că vina este a autorităților locale: „E un dezastru! A fost un spital al cartierului, care aparținea comunității evreiești și Primăria l-a cedat. Ei sunt de vină, că l-au cedat. Nu trebuia, trebuia să rămână în proprietatea primăriei. Toți oamenii de aici îl foloseau, era chiar parțial renovat. Dacă l-a luat comunitatea evreiască, trebuia să îl îngrijească. Acum nu îl mai îngrijește nici Primăria, nici comunitatea evreiască. Și a ajuns ce vedem cu toții”, susține un bărbat în vârstă de 73 de ani, care locuiește în vecinătatea fostului spital.

Primarul Sorin Oprescu afirma, în trecut, că Primăria Municipiului București a încercat să cumpere spitalul de la Fundaţia Caritatea, dar aceștia au refuzat, „probabil din cauza unor presiuni de la nivel internaţional", scrie viata-medicala.ro. Cu toate acestea, Samuel Izsak, unul dintre reprezentații celor care au primit imobilul, după retrocedare, susține că „dacă sunt doritori, noi suntem dispuşi să vindem, la un preţ de piaţă, dar cu discount, fiind vorba de clădiri de interes public".

Imobilul se află în centrul Capitalei, pe străzile Traian și Maximilian Popper din Sectorul 3, în apropiere de Piața Unirii. 

Spitalul Evreiesc Caritas a fost deschis în 1880, aici fiind tratat, în 1883, poetul Mihai Eminescu. 

A funcționat timp de peste 120 de ani, pe parcursul a trei secole. Unitatea medicală a fost închisă în 2011, personalul medical fiind mutat la alte unități sanitare, alături de pacienții internați la acea dată.

Mai multe fotografii, în galeria foto de mai sus.

FRUMOASA RISIPĂ A BUCUREȘTIULUI, materiale anterioare:

Lacul Morii, soartă tragică. Ce se întâmplă cu cel mai mare lac al Capitalei. GALERIE FOTO-VIDEO

Fântâni arteziene lăsate în paragină, cu gunoaie în loc de apă. Ce promit autoritățile FOTO-VIDEO 

Trotuarul rulant de la Gara de Nord stă pe loc, plin de frunze, peturi și chiștoace FOTO-VIDEO

Regresul Gării Progresul:Cum arată acum cea mai importantă stație CFR din sudul Capitalei FOTO-VIDEO

Etichete: fundatia caritatea, Primăria Municipiului Bucureşti, retrocedare spitalul caritas, robert negoita, Sectorul 3, Spitalul Caritas, spitalul evreiesc

0/2 COMENTARII
Gaspar
15 Oct 11:51
+0
VOTURI
-0
Locatia respectiva e un focar de infectie in sine. Fiind atat de vechi ar trebui demolat oricum. Generatii de bacterii si virusi care mai rau imbolnaveau pacientul si plecai de acolo cu infectii rezistente la antibiotice...Ar trebui ars locul
frone
25 Sep 10:36
+0
VOTURI
-0
Totul este facut dupa un plan bine pus la punct. Terenul acela este extrem de valoros fiind la cativa metri distanta de Bd. Unirii. In aceste conditii trebuie lasat in paragina, eventual sa cada un perete pentru a se putea ulterior demola in totalitate si terenul sa poata fi construibil. Afaceri imobiliare!!!!!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h