Spitalul Monza și Centrele ARES, parteneriat pentru tratarea pacienților cu boli cardiovasculare



Spitalul Monza și Centrele de Excelență ARES au anunțat miercuri, într-o conferință de presă, semnarea unui parteneriat începând din luna octombrie prin care urmăresc alăturarea celor mai buni profesioniști din domeniile cardiologiei clinice, intervenționale și chirurgiei cardiovasculare.

Spitalul Monza
Spitalul Monza

"Intrăm în acest parteneriat important cu un centru care deja este renumit în piața serviciilor medicale. ARES deține un departament dezvoltat de radiologie și cardiologie intervențională și un laborator avansat de cateterism cardiac. Avem aceeași filosofie de a trata pacientul și de a pune pacientul în centrul serviciilor medicale, de a lărgi și de a dezvolta cadrul în care pacienții pot accesa serviciile noastre medicale. Acest parteneriat nu vine întâmplător, vine în urma unei colaborări majore dintre centrele noastre. Nu o dată medicii intervenționiști sau cardiologi de la ARES împreună cu medicii chirurgi vasculari de la Monza s-au sfătuit pentru a salva viața unui copil sau a unui adult. (...) Împreună cred că vom face mult, cred că vom putea ajuta un număr mai mare de pacienți decât o facem astăzi și vom reprezenta unul pentru celălalt o garanție. Vom dezvolta metodologia privind evaluarea performanței. Vom trata cazurile nu numai elective, vom trata și urgențe, sigur nu în ideea urgențelor 112. Vom încerca să ajutăm cât mai multă lume împreună", a declarat președintele Spitalului Monza, Carmen Drăgan.

Directorul general al Spitalului Monza, Luca Militello, a spus că această unitate are o experiență dovedită deja în domeniul medical.

"Unde nu au putut părinții să plătească operațiile copiilor au plătit fundațiile noastre, noi avem Fundația Policlinico di Monza în cadrul grupului, care doar anul trecut a finanțat 40 de operații la inimă la copii. (...) Și fundațiile internaționale care vin aici în fiecare an și ne ajută să operăm copii nu numai din România. Noi în Spitalul Monza operăm copii din Kosovo, din Albania, cu sprijinul fundațiilor internaționale. (...) ARES este un investitor strategic și de asta noi am început o colaborare. Colaborarea între Monza și ARES a început cu deschiderea celor două spitale și acum se concretizează într-un parteneriat fix, concret, în exclusivitate. Misiunea este una comună. Asta ne-a legat de la început, aste ne va lega și acest lucru ne va duce la rezultate extraordinare din punct de vedere al actului medical și nu numai", a afirmat Militello.

El a precizat că, împreună cu reprezentanții ARES, s-a făcut o analiză care arată că în anul 2017 peste 4.000 de pacienți cu afecțiuni cardiace vor fi tratați în cadrul spitalului. "În cadrul Spitalului Monza împreună cu centrele ARES am previzionat că în 2017 vom avea peste 4.000 de pacienți pe patologia cardiologică, intervențională și chirurgia cardiovasculară. Credem că este un lucru extraordinar. Devenim cel mai mare centru de cardiologie și chirurgie cardiovasculară din țară, nu numai privat, ci și public", a adăugat Luca Militello.

Potrivit acestuia, Centrele ARES funcționează deja în cadrul Spitalului Monza. "Deja de la 1 octombrie blocul de angiografie din cadrul Spitalului Monza este dat în gestiune totală Centrelor ARES. Centrele ARES își deschid începând de astăzi ambulatoriu în cadrul Spitalului Monza. Este și un parteneriat logistic", a arătat directorul.

"Ne-am dat seama că supra-nișarea în acest domeniu ne conduce până la urmă la a pune o barieră în tratamentul pacienților. Scopul până la urmă îl reprezintă viața și integritatea corporală a pacientului. Tocmai de aceea suntem împreună aici, tocmai de aceea Centrele ARES și Spitalul Monza lansează acest parteneriat astfel încât astăzi putem anunța că suntem cel mai mare centru, cel mai mare spital din România din punctul de vedere al echipe multidisciplinare. (...) Tratăm fiecare caz în parte după afecțiuni și nu după posibilitățile fiecărui doctor pe specialitățile lui. Important este ca orice pacient care ajunge aici să aibă o echipă multidisciplinară", a declarat Iulian Pleșcan, directorul operațional al Centrelor ARES.

De asemenea, directorul general al Centrelor ARES, Oren Iancovici, a precizat că nu există niciun caz de pacient cu afecțiune cardiacă care să nu se poată trata în cadrul spitalului.

Prin crearea parteneriatului, Spitalul Monza va avea o capacitate de 140 de paturi, două săli de angiografie și opt săli de operații.

Etichete: Centrele ARES, monza, Spitalul Monza

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE