SPOTLIGHT, a doua ediţie. Festivalul Luminii are loc în Bucureşti în perioada 5-8 mai



Cea de-a doua ediţie "Spotlight" va avea loc in Bucureşti în perioada 5 - 8 mai şi se va desfăşura pe Calea Victoriei, traseul de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piața Națiunilor Unite.

SPOTLIGHT, a doua editie. Festivalul Luminii are loc in Bucuresti in perioada 5-8 mai
SPOTLIGHT, a doua ediţie. Festivalul Luminii are loc în Bucureşti în perioada 5-8 mai
Foto: viabucuresti.ro

Festivalul Internațional al Luminii poziționează Bucureștiul în circuitul celor mai importante capitale europene ce găzduiesc manifestări similare

După succesul primei ediții, Spotlight 2016 marchează colaborări cu artiști români și internaționali care surprind prin creativitatea și amploarea lucrărilor prezentate, se arată într-un comunicat de presă.

Puteți vedea AICI cum a fost la prima ediție SPOTLIGHT.

Organizată de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, ediția din acest an se desfășoară în perioada 5 – 8 mai și cuprinde următoarele zone din capitală: Calea Victoriei, traseul de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piața Națiunilor Unite.

Alături de spectacolele captivante reprezentate de cele 15 instalații de artă, iluminatul arhitectural și sesiunile de video-mapping pregătite de artiștii invitați vor transforma fațadele clădirilor de pe acest traseu: Clădirea CEC, Muzeul Național de Istorie, Cercul Militar Național, Hotelul Novotel.

Anul acesta, Spotlight stă sub semnul candidaturii orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021.

Prioritățile București 2021, printre care accesul la artă și migrarea evenimentelor culturale din centru spre periferia orașului, se oglindesc și în programul festivalului: Spotlight va fi prezent și în cartierele bucureștene, prin iluminarea arhitecturală a unor clădiri emblematice – Foișorul de Foc, Colegiul Național „Gheorghe Șincai", Statuia geniului „Leul".

De asemenea, Spotlight are alături doi parteneri internaționali puternici prin Signal Festival din Praga și Festivalul Luminilor din Berlin, care este unul dintre cele mai cunoscute si mai de amploare evenimente de acest gen din lume.

Programul final și harta Spotlight vor fi făcute publice în cel mai scurt timp pe site-ul festivalului http://spotlightfestival.ro/.
Accesul la eveniment este gratuit.

Etichete: a doua editie spotlight, Festivalului Internațional al Luminii Spotlight, spotlight, Spotlight Festival

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE