START pentru cea de-a doua ediţie a celui mai mare program educaţional ACADEMIA COPIILOR



Primăria Sectorului 2 anunţă că a dat startul înscrierilor pentru cea de-a doua ediție a celui mai mare program educațional din România, "Academia Copiilor Sector 2", care oferă CURSURI GRATUITE preșcolarilor şi școlarilor din unitățile de învățământ.

START pentru cea de-a doua editie a celui mai mare program educational ACADEMIA COPIILOR
START pentru cea de-a doua ediţie a celui mai mare program educaţional ACADEMIA COPIILOR

În urma feedback-ului foarte bun primit în prima lună de la startul acestui program de care beneficiază peste 17.000 de copii, s-a decis continuarea acestuia în anul școlar 2019-2020.

Pentru cei interesaţi, administraţia locală menţionează că fișele de înscriere se găsesc la secretariatul unităților de învățământ sau se pot descărca de pe site-ul: www.invatamantsector2.ro

Perioada de înscriere este cuprinsă între 20.03.2019 - 12.04.2019, iar fişele se depun de către părinți sau reprezentați legali ai copiilor la unitatea de învăţământ de care aparţin minorii.

Vă reamintim că în cadrul programului educațional copiii din unitățile de învățământ din Sectorul 2 beneficiază de cursuri gratuite de limbi străine, limba română, matematică, cursuri de prim-ajutor, activități sportive, educație financiară, abilități practice, arte vizuale și multe altele.

CITEŞTE ŞI Proiectul "Academia Copiilor", lansat oficial în Sectorul 2. Selly şi Mirela Retegan, ambasadori

Vineri, 1 martie 2019, s-a dat startul oficial al celui mai amplu proiect educațional derulat în România - Academia Copiilor Sector 2. Evenimentul de lansare s-a desfășurat în Sala de Festivități a Colegiului Național „Mihai Viteazul", cu participarea primarului Sectorului 2, Mugur Mihai Toader, viceprimarului Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, directorului Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Bogdan Gârbu, inspectorului școlar general al municipiului București, Ioana Neacșu și a numeroase cadre didactice și elevi de la unitățile de învățământ implicate în program. De asemenea, au fost prezente și două dintre personalitățile care au devenit Ambasadori ai Academiei Copiilor Sector 2: Selly, cel mai influent vlogger din România, și Mirela Retegan, creatoarea fenomenului Gașca Zurli.
În cuvântul de deschidere, primarul Sectorului 2, Mugur Mihai Toader a precizat: "Am îmbrățișat cu toții acest proiect din prima clipă. Chiar dacă este un proiect pilot, care a început de trei săptămâni, feedback-ul pe care l-am primit a fost extraordinar: peste 17.500 de copii, aproape 300 de profesori și 100 de instructori-colaboratori lucrează la succesul său și sunt convins că îl vom transforma într-un program anual."
"Noi încercăm să construim în jurul normalității. Dorim să investim în lucrurile care într-adevăr contează, pentru că educația este cel mai important lucru, este ceea ce nu vă poate lua nimeni niciodată", a subliniat în continuare viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, adresându-se tinerilor participanți și beneficiari ai proiectului.
Festivitatea s-a încheiat cu un program artistic pregătit de elevii Școlii Gimnaziale nr. 4, sub îndrumarea doamnei director Carmen Buican.

Organizat de Primăria Sectorului 2, prin intermediul Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, proiectul pilot al acestui program educațional se bucură deja un real succes în rândul preșcolarilor și elevilor din Sectorul 2, numărul mare al înscrierilor depășind cu mult așteptările organizatorilor. Astfel, nu mai puțin de 17.509 preșcolari și elevi beneficiază de cursuri opționale gratuite, cu o tematică variată care merge de la limbi străine, competențe digitale, arte vizuale și sport până la dans, teatru, cursuri de orientare școlară sau în carieră, dezvoltare personală, comunicare în public, planning familial și prevenția consumului de alcool și droguri. Cursurile gratuite și opționale din cadrul Academiei Copiilor Sectorului 2 se desfășoară în perioada februarie – iunie 2019, pe parcursul a șaisprezece săptămâni.
Mai multe informații despre proiectul Academia Copiilor Sector 2 pot fi obținute de pe www.învatamantsector2.ro și de pe pagina de Facebook/InvatamantS2/ .

Etichete: a doua editie academia copiilor, academia copiilor, mugur mihai toader, Sectorul 2, start proiect academia copiilor

0/469 COMENTARII
Keithlap
15 Apr 20:15
+0
VOTURI
-0
You reported that terrifically.
https://www.genericviagracubarx.com/
viagra paypal accepted
buy viagra
viagra on line prescription
cheap viagra
Jimmieowelf
15 Apr 19:22
+0
VOTURI
-0
Thanks. I like it!
https://www.interlandchemie.com/
buy cialis
online pharmacies canada
canadian drugs without prescription
canada online pharmacies
Jimmieowelf
15 Apr 16:41
+0
VOTURI
-0
Amazing quite a lot of amazing material.
https://www.waltcoexpress.com/
canada meds
canadian pharmacy online
overseas pharmacies
canada drug
Keithlap
15 Apr 14:51
+0
VOTURI
-0
Many thanks, I appreciate this!
https://www.viagrawithoutadoctorsmim.com/
strong viagra
generic viagra
jo wang viagra bali
viagra pills
Jimmieowelf
15 Apr 14:04
+0
VOTURI
-0
Great advice. Regards!
https://www.lunarciel.com/
cheap drugs online
canadian pharcharmy
pharmacy without dr prescriptions
canadian pharmacies without an rx
Keithlap
15 Apr 12:19
+0
VOTURI
-0
Incredible lots of awesome info!
https://www.viagrawithoutdoctorntx.com/
viagra online generic
viagra for women
taking viagra and micardis
viagra online
Jimmieowelf
15 Apr 11:35
+0
VOTURI
-0
Seriously many of amazing facts.
https://www.interlandchemie.com/
pharmacy cost comparison
canadian online pharmacies
overseas pharmacies
canada pharmaceuticals online
Keithlap
15 Apr 09:44
+0
VOTURI
-0
This is nicely expressed. .
https://www.viagrawithoutadoctorsmim.com/
10 generic viagra for 19.95
viagra for sale uk
taking viagra while drunk
viagra for women
Jimmieowelf
15 Apr 08:59
+0
VOTURI
-0
Fantastic info. Appreciate it!
https://www.visitwaushara.com/
best online pharmacy
north west pharmacy canada
ed meds online
northwest pharmacy
Eddiegal
15 Apr 08:34
+0
VOTURI
-0
You mentioned this superbly!
https://www.cialismim.com/
qual Г© melhor cialis levitra ou viagra
cheap cialis
cialis einnahme zeit
buy cialis online
Jimmieowelf
15 Apr 06:18
+0
VOTURI
-0
Terrific data. With thanks!
https://www.lunarciel.com/
king pharmacy
canada online pharmacies
most reliable canadian pharmacies
canada online pharmacies
Eddiegal
15 Apr 05:52
+0
VOTURI
-0
Terrific facts, Kudos.
https://www.cialisfidel.com/
viagra y cialis. diferencias
buy cialis online
wanneer loopt patent cialis af
cialis 20mg
Keithlap
15 Apr 04:19
+0
VOTURI
-0
Wonderful forum posts. Thank you!
https://www.viagrawithoutdoctorbnt.com/
viagra update on its lawsuit 2008
cheap viagra
bob viagra
generic viagra 100mg
Jimmieowelf
15 Apr 03:38
+0
VOTURI
-0
Nicely put. Thank you!
https://www.lunarciel.com/
online canadian pharmacy
northwestpharmacy
pharmacy near me
london drugs canada
Eddiegal
15 Apr 03:14
+0
VOTURI
-0
Incredible all kinds of wonderful facts!
https://www.cialismim.com/
achat cialis generique en belgique
cialis generic
como comprar cialis diario
generic cialis
Keithlap
15 Apr 01:38
+0
VOTURI
-0
Many thanks, Wonderful information!
https://www.genericviagracubarx.com/
find sites computer shop viagra free
viagra for women
viagra violence
buy generic viagra
Jimmieowelf
15 Apr 00:59
+0
VOTURI
-0
Whoa tons of wonderful data.
https://www.lunarciel.com/
best online canadian pharcharmy
canada pharmacy
canadian pharmacy viagra brand
canadian pharmacies online
Eddiegal
15 Apr 00:35
+0
VOTURI
-0
You actually revealed that effectively.
http://cialismsnrx.com/
why the two bathtubs in cialis commercial
cialis without a doctor prescription
cialis 10 mg precio vademecum
cialis generic
Keithlap
14 Apr 23:00
+0
VOTURI
-0
You actually expressed it perfectly.
https://www.viagrawithoutdoctormsn.com/
take cialis viagra together
generic viagra
can viagra help psychological ed
generic viagra
Jimmieowelf
14 Apr 22:25
+0
VOTURI
-0
Great data. Regards.
https://www.visitwaushara.com/
canada drugs pharmacy
canada pharmacy
canadapharmacy
canada pharmaceuticals online
Eddiegal
14 Apr 22:02
+0
VOTURI
-0
Point certainly considered!!
https://www.cialismim.com/
cialis beta blockers
cialis 20 mg
cialis huvudvärk
cialis 20mg
Keithlap
14 Apr 20:26
+0
VOTURI
-0
Excellent forum posts. Regards!
https://www.viagrawithoutdoctorntx.com/
viagra alternative uk
viagra 100mg
about buy viagra online links
viagra without a doctor prescription
Jimmieowelf
14 Apr 19:51
+0
VOTURI
-0
Whoa many of wonderful information.
https://www.visitwaushara.com/
prescription drug price comparison
canada drugs online
canadian pharmacies that ship to us
canada drugs online
Eddiegal
14 Apr 19:26
+0
VOTURI
-0
Lovely facts. Thanks!
http://cialismsnntx.com/
cialis and stomach cramps
generic cialis
febbre e cialis
buy cialis online
Keithlap
14 Apr 17:44
+0
VOTURI
-0
Wow a good deal of beneficial information!
https://www.viagrawithoutdoctorbnt.com/
discount bulk viagra india
viagra pills
bulgaria buy viagra
viagra without a doctors prescription
Jimmieowelf
14 Apr 17:11
+0
VOTURI
-0
Thanks a lot, Ample info.

https://www.waltcoexpress.com/
canada pharmacy online orders
canadian viagra
drugs from canada
canadian pharmacies-24h
Eddiegal
14 Apr 16:46
+0
VOTURI
-0
Whoa loads of good advice.
http://cialismsnntx.com/
dosis cialis 10 mg
cheap cialis
cialis trenbolone kits
cialis 20 mg
Keithlap
14 Apr 15:04
+0
VOTURI
-0
Thanks! Ample info.

https://www.viagrawithoutdoctormsn.com/
like viagra ebay
viagra without a doctors prescription
viagra online uk prescrition
viagra for women
Jimmieowelf
14 Apr 14:33
+0
VOTURI
-0
Nicely put, Thanks a lot.
https://www.visitwaushara.com/
canadianpharmacy
canadian pharmacies online
best online pharmacies canada
canadian pharmaceuticals online
Eddiegal
14 Apr 14:07
+0
VOTURI
-0
Reliable forum posts. Regards.
https://www.cialismim.com/
cialis levitra viagra best
buy cialis online
cialis retail price
cialis 20mg
Keithlap
14 Apr 12:28
+0
VOTURI
-0
Information well utilized!.
https://www.viagrawithoutdoctorbnt.com/
can viagra increase stamina
viagra 100mg
viagra for sale in gibralter
viagra pills
Jimmieowelf
14 Apr 12:01
+0
VOTURI
-0
Wonderful forum posts, With thanks.
https://www.interlandchemie.com/
best online pharmacy
canadian pharcharmy
safeway pharmacy
northwest pharmacy
Eddiegal
14 Apr 11:36
+0
VOTURI
-0
Incredible loads of valuable knowledge.
http://cialisttk.com/
es mejor cialis o viagra
generic cialis
cialis wann tritt wirkung ein
cheap cialis
Keithlap
14 Apr 09:52
+0
VOTURI
-0
Useful knowledge. With thanks!
https://www.viagrawithoutdoctormsn.com/
best place to get viagra
viagra online
buy vega viagra in stockton ca
viagra 100mg
Jimmieowelf
14 Apr 09:27
+0
VOTURI
-0
Thanks. I like this!
https://www.interlandchemie.com/
canadapharmacy com
canadian pharcharmy
rx pharmacy
northwestpharmacy
Eddiegal
14 Apr 09:01
+0
VOTURI
-0
Lovely facts. Thank you.
https://www.cialisfidel.com/
comparacion de cialis y viagra
buy cialis online
vente en pharmacie du cialis
cialis generic
Keithlap
14 Apr 07:18
+0
VOTURI
-0
Thanks. Very good information.
https://www.viagrawithoutdoctorntx.com/
does viagra cause macular degeneration
generic viagra 100mg
canadian pharmacies nexium viagra
viagra generic
Jimmieowelf
14 Apr 06:55
+0
VOTURI
-0
Really many of awesome information!
https://www.waltcoexpress.com/
online rx pharmacy
top rated canadian pharmacies online
prescription drugs canada
canada drugs
Eddiegal
14 Apr 06:28
+0
VOTURI
-0
Fine information. Cheers!
https://www.cialisfidel.com/
cialis oppure viagra
cialis 20mg
order generic cialis canada
buy cialis online
Keithlap
14 Apr 04:47
+0
VOTURI
-0
This is nicely put! .
https://www.viagrawithoutadoctorsmim.com/
louis murphy viagra
viagra for women
viagra in bangkok
generic viagra
Jimmieowelf
14 Apr 04:25
+0
VOTURI
-0
You said it very well..
https://www.interlandchemie.com/
prescription drugs online without
canada drugs
canada pharmacies online prescriptions
online pharmacies of canada
Eddiegal
14 Apr 03:59
+0
VOTURI
-0
Appreciate it, Loads of info.

http://cialismsnntx.com/
cialis libido femme
cialis 20 mg
cialis generico compra segura
cialis 20mg
Keithlap
14 Apr 02:19
+0
VOTURI
-0
Excellent stuff. Regards!
https://www.viagrawithoutdoctormsn.com/
home remedies for viagra
viagra generic
how much is viagra
viagra generic
Jimmieowelf
14 Apr 01:58
+0
VOTURI
-0
Superb forum posts. Thanks!
https://www.waltcoexpress.com/
safe canadian online pharmacies
canada drugs
canadian pharmacy online
canada drugs online
Eddiegal
14 Apr 01:31
+0
VOTURI
-0
With thanks! Lots of postings!

https://www.cialismim.com/
cialis 5mg notice
cialis generic
quando scade il cialis
buy cialis online
Keithlap
13 Apr 23:51
+0
VOTURI
-0
Whoa plenty of useful material.
https://www.viagrawithoutdoctorbnt.com/
viagra carvedilol interaction
cheap viagra
watermelon found to have viagra
viagra for women
Jimmieowelf
13 Apr 23:31
+0
VOTURI
-0
Thanks, Quite a lot of stuff.

https://www.waltcoexpress.com/
canada pharmacies without script
canada drugs online
canada pharmacies online pharmacy
canada drugs online
Eddiegal
13 Apr 23:03
+0
VOTURI
-0
Regards. Quite a lot of forum posts!

http://cialispego.com/
how much is a prescription of cialis
cialis 20mg
esiste il cialis da 40 mg
cialis online
Keithlap
13 Apr 21:19
+0
VOTURI
-0
Wow a good deal of fantastic advice!
https://www.genericviagracubarx.com/
viagra levitra ingredients natural supplements
buy generic viagra
viagra vs nitro
generic viagra

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE