START pentru cea de-a doua ediţie a celui mai mare program educaţional ACADEMIA COPIILOR



Primăria Sectorului 2 anunţă că a dat startul înscrierilor pentru cea de-a doua ediție a celui mai mare program educațional din România, "Academia Copiilor Sector 2", care oferă CURSURI GRATUITE preșcolarilor şi școlarilor din unitățile de învățământ.

START pentru cea de-a doua editie a celui mai mare program educational ACADEMIA COPIILOR
START pentru cea de-a doua ediţie a celui mai mare program educaţional ACADEMIA COPIILOR

În urma feedback-ului foarte bun primit în prima lună de la startul acestui program de care beneficiază peste 17.000 de copii, s-a decis continuarea acestuia în anul școlar 2019-2020.

Pentru cei interesaţi, administraţia locală menţionează că fișele de înscriere se găsesc la secretariatul unităților de învățământ sau se pot descărca de pe site-ul: www.invatamantsector2.ro

Perioada de înscriere este cuprinsă între 20.03.2019 - 12.04.2019, iar fişele se depun de către părinți sau reprezentați legali ai copiilor la unitatea de învăţământ de care aparţin minorii.

Vă reamintim că în cadrul programului educațional copiii din unitățile de învățământ din Sectorul 2 beneficiază de cursuri gratuite de limbi străine, limba română, matematică, cursuri de prim-ajutor, activități sportive, educație financiară, abilități practice, arte vizuale și multe altele.

CITEŞTE ŞI Proiectul "Academia Copiilor", lansat oficial în Sectorul 2. Selly şi Mirela Retegan, ambasadori

Vineri, 1 martie 2019, s-a dat startul oficial al celui mai amplu proiect educațional derulat în România - Academia Copiilor Sector 2. Evenimentul de lansare s-a desfășurat în Sala de Festivități a Colegiului Național „Mihai Viteazul", cu participarea primarului Sectorului 2, Mugur Mihai Toader, viceprimarului Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, directorului Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Bogdan Gârbu, inspectorului școlar general al municipiului București, Ioana Neacșu și a numeroase cadre didactice și elevi de la unitățile de învățământ implicate în program. De asemenea, au fost prezente și două dintre personalitățile care au devenit Ambasadori ai Academiei Copiilor Sector 2: Selly, cel mai influent vlogger din România, și Mirela Retegan, creatoarea fenomenului Gașca Zurli.
În cuvântul de deschidere, primarul Sectorului 2, Mugur Mihai Toader a precizat: "Am îmbrățișat cu toții acest proiect din prima clipă. Chiar dacă este un proiect pilot, care a început de trei săptămâni, feedback-ul pe care l-am primit a fost extraordinar: peste 17.500 de copii, aproape 300 de profesori și 100 de instructori-colaboratori lucrează la succesul său și sunt convins că îl vom transforma într-un program anual."
"Noi încercăm să construim în jurul normalității. Dorim să investim în lucrurile care într-adevăr contează, pentru că educația este cel mai important lucru, este ceea ce nu vă poate lua nimeni niciodată", a subliniat în continuare viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, adresându-se tinerilor participanți și beneficiari ai proiectului.
Festivitatea s-a încheiat cu un program artistic pregătit de elevii Școlii Gimnaziale nr. 4, sub îndrumarea doamnei director Carmen Buican.

Organizat de Primăria Sectorului 2, prin intermediul Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, proiectul pilot al acestui program educațional se bucură deja un real succes în rândul preșcolarilor și elevilor din Sectorul 2, numărul mare al înscrierilor depășind cu mult așteptările organizatorilor. Astfel, nu mai puțin de 17.509 preșcolari și elevi beneficiază de cursuri opționale gratuite, cu o tematică variată care merge de la limbi străine, competențe digitale, arte vizuale și sport până la dans, teatru, cursuri de orientare școlară sau în carieră, dezvoltare personală, comunicare în public, planning familial și prevenția consumului de alcool și droguri. Cursurile gratuite și opționale din cadrul Academiei Copiilor Sectorului 2 se desfășoară în perioada februarie – iunie 2019, pe parcursul a șaisprezece săptămâni.
Mai multe informații despre proiectul Academia Copiilor Sector 2 pot fi obținute de pe www.învatamantsector2.ro și de pe pagina de Facebook/InvatamantS2/ .

Etichete: a doua editie academia copiilor, academia copiilor, mugur mihai toader, Sectorul 2, start proiect academia copiilor

100/469 COMENTARII
Keithlap
11 Apr 20:06
+0
VOTURI
-0
Appreciate it. An abundance of content.

https://www.genericviagracubarx.com/
organic viagra alternative
buy viagra online
order viagra online order viagra url
viagra for sale uk
Jimmieowelf
11 Apr 19:57
+0
VOTURI
-0
Nicely put. Thank you!
https://www.dunamisproductions.com/
online pharmacy canada
canadian pharmacies that ship to us
canada drugs online
canadianpharmacy
Eddiegal
11 Apr 19:10
+0
VOTURI
-0
Nicely put, Cheers!
http://cialisttk.com/
commander cialis belgique
cialis 20 mg
toprol xl and cialis
cialis 20 mg
Keithlap
11 Apr 17:07
+0
VOTURI
-0
Thanks a lot. A good amount of advice.

https://www.viagrawithoutdoctormsn.com/
cialis viagra soft tabs
viagra generic
generica viagra sale
buy viagra
Jimmieowelf
11 Apr 16:58
+0
VOTURI
-0
Regards, Lots of postings!

https://www.visitwaushara.com/
best online international pharmacies
canadian pharmacies online
no prescription online pharmacy
northwestpharmacy
Eddiegal
11 Apr 16:11
+0
VOTURI
-0
Seriously tons of great facts.
http://cialisttk.com/
do you swallow cialis
cialis 20mg
in welchem land kann ich cialis rezeptfrei kaufen
cialis without a doctor prescription
Keithlap
11 Apr 14:12
+0
VOTURI
-0
Very good forum posts. With thanks!
https://www.viagrawithoutadoctorsmim.com/
viagra supplier
viagra online
cleaning viagra
buy viagra online
Jimmieowelf
11 Apr 14:04
+0
VOTURI
-0
Thank you! Helpful information!
https://www.waltcoexpress.com/
online rx pharmacy
online pharmacies of canada
compare rx prices
canada online pharmacies
Eddiegal
11 Apr 13:18
+0
VOTURI
-0
Nicely put. Many thanks.
http://cialismsnrx.com/
citalopram cialis interaction
generic cialis
cialis pour reprendre confiance
cialis 20 mg
Keithlap
11 Apr 11:22
+0
VOTURI
-0
You expressed this fantastically!
https://www.viagrawithoutdoctormsn.com/
does viagra affect chances of pregnancy
viagra generic
viagra comparison prices online
buy generic viagra
Eddiegal
11 Apr 10:27
+0
VOTURI
-0
You actually revealed this adequately.
http://cialispego.com/
cialis fГјr frauen preis
buy cialis online
precio de cialis en colombia
cialis without a doctor prescription
Keithlap
11 Apr 08:29
+0
VOTURI
-0
Nicely put, Appreciate it!
https://www.viagrawithoutdoctormsn.com/
viagra head quarters
cheap viagra
generic viagra sildenafil paypal no prescription
cheap viagra
Jimmieowelf
11 Apr 08:21
+0
VOTURI
-0
Seriously quite a lot of very good knowledge!
https://www.waltcoexpress.com/
canadapharmacyonline com
canadian pharcharmy
prescription cost
mexican pharmacies shipping to usa
Eddiegal
11 Apr 07:33
+0
VOTURI
-0
Kudos. I value it.
http://cialispego.com/
cialis w aptece cena
buy cialis online
cialis stability
cialis generic
Keithlap
11 Apr 05:34
+0
VOTURI
-0
Amazing facts. With thanks.
https://www.viagrawithoutadoctorsmim.com/
fake viagra prescription
generic viagra 100mg
viagra online overnight delivery
viagra pills
Jimmieowelf
11 Apr 05:28
+0
VOTURI
-0
Nicely put, Appreciate it.
https://www.dunamisproductions.com/
prescription drugs without doctor approval
canadian online pharmacies
canada drugs online pharmacy
canada drugs online
Eddiegal
11 Apr 04:36
+0
VOTURI
-0
You revealed this effectively.
https://www.cialisfidel.com/
chemical difference between viagra and cialis
cialis 20mg
side effects of the drug cialis
cialis generic
Keithlap
11 Apr 02:37
+0
VOTURI
-0
You have made your point quite well..
https://www.viagrawithoutdoctorntx.com/
philadelphia urology viagra
buy viagra
viagra cosco
generic viagra 100mg
Jimmieowelf
11 Apr 02:31
+0
VOTURI
-0
Fantastic facts, Appreciate it!
https://www.visitwaushara.com/
canadian mail order pharmacies
london drugs canada
discount prescription drug
online pharmacies canada
Eddiegal
11 Apr 01:42
+0
VOTURI
-0
You made your position very well!.
http://cialismsnrx.com/
cialis certified online pharmacy
cialis generic
es fiable el cialis generico
cialis 20 mg
Keithlap
10 Apr 23:45
+0
VOTURI
-0
Nicely put, Kudos!
https://www.viagrawithoutdoctorbnt.com/
mccain supports viagra
viagra pills
viagra after food
viagra pills
Jimmieowelf
10 Apr 23:41
+0
VOTURI
-0
Regards, Fantastic information!
https://www.waltcoexpress.com/
northwest pharmacy
northwest pharmacy
pharmacy online store
canadian pharmacies that ship to us
Eddiegal
10 Apr 22:50
+0
VOTURI
-0
Point certainly utilized!!
https://www.cialismim.com/
how long do cialis headaches last
generic cialis
thuoc cialis la gi
cialis 20 mg
Keithlap
10 Apr 20:49
+0
VOTURI
-0
Cheers! Loads of write ups!

https://www.viagrawithoutadoctorsmim.com/
make viagra work faster
viagra for women
viagra generica no brasil
cheap viagra
Jimmieowelf
10 Apr 20:44
+0
VOTURI
-0
Great posts. Thank you.
https://www.interlandchemie.com/
canada pharmacies online prescriptions
canadian pharmacies without an rx
no prescription online pharmacy
canadian drugs
Eddiegal
10 Apr 19:50
+0
VOTURI
-0
You have made the point.
http://cialisttk.com/
effects of 20 mg cialis
buy cialis online
what is cialis for yahoo answers
cialis 20mg
Keithlap
10 Apr 17:48
+0
VOTURI
-0
You've made your point!
https://www.viagrawithoutdoctorntx.com/
bodybuilding viagra
viagra pills
buy keyword online viagra
viagra online
Eddiegal
10 Apr 16:47
+0
VOTURI
-0
You actually explained that adequately!
https://www.cialismim.com/
zantac and cialis
cialis without a doctor prescription
cialis 20mg online uk
generic cialis
Keithlap
10 Apr 14:48
+0
VOTURI
-0
You've made your point very effectively!!
https://www.genericviagracubarx.com/
find viagra free edinburgh pages posted
viagra generic
real viagra cialis levitra
cheap viagra
Jimmieowelf
10 Apr 14:44
+0
VOTURI
-0
Truly a good deal of great facts!
https://www.waltcoexpress.com/
discount prescription drug
north west pharmacy canada
canada pharmacy online orders
canadian pharmacy online
Eddiegal
10 Apr 13:51
+0
VOTURI
-0
Thanks a lot, Numerous forum posts!

http://cialismsnntx.com/
pueden tomar cialis los diabeticos
cialis online
cialis engravidar
cheap cialis
Keithlap
10 Apr 11:55
+0
VOTURI
-0
Effectively voiced truly. .
https://www.viagrawithoutdoctorbnt.com/
q viagra btng search meta
viagra without a doctors prescription
natural viagra scam
buy viagra online
Jimmieowelf
10 Apr 11:53
+0
VOTURI
-0
Very well voiced without a doubt. !
https://www.waltcoexpress.com/
canadian pharcharmy online
canada online pharmacies
price prescription drugs
canadian pharcharmy
Eddiegal
10 Apr 10:57
+0
VOTURI
-0
You revealed this adequately.
http://cialismsnrx.com/
cialis sirve para la eyaculaciГіn precoz
cheap cialis
cialis with ace inhibitor
cialis 20mg
Jimmieowelf
10 Apr 09:04
+0
VOTURI
-0
You revealed it fantastically.
https://www.dunamisproductions.com/
best canadian pharmacies
canadian pharmacies that ship to us
pharmacy prices compare
northwest pharmacy
Keithlap
10 Apr 09:03
+0
VOTURI
-0
Truly a good deal of good advice!
https://www.viagrawithoutadoctorsmim.com/
side affects viagra
viagra without a doctor prescription
viagra generic soft tab
generic viagra
Eddiegal
10 Apr 08:05
+0
VOTURI
-0
Thanks a lot! Lots of material!

https://www.cialismim.com/
cialis versand aus europa
buy cialis online
cialis dosage weekend
cialis generic
Jimmieowelf
10 Apr 06:14
+0
VOTURI
-0
Whoa plenty of useful knowledge.
https://www.lunarciel.com/
canada pharmacies prescription drugs
online pharmacies canada
prescription online
mexican pharmacies shipping to usa
Keithlap
10 Apr 06:12
+0
VOTURI
-0
Valuable advice. Regards!
https://www.viagrawithoutadoctorsmim.com/
viagra and heart arrythma
generic viagra
viagra 50 mg quick dissolve
generic viagra 100mg
Eddiegal
10 Apr 05:09
+0
VOTURI
-0
Reliable forum posts. Many thanks.
http://cialisttk.com/
cialis pontianak
cialis without a doctor prescription
wie teuer ist cialis in der apotheke
cialis online
Jimmieowelf
10 Apr 03:14
+0
VOTURI
-0
You actually said this perfectly.
https://www.waltcoexpress.com/
northwestpharmacy
canadian pharmacy online
rx price comparison
global pharmacy canada
Keithlap
10 Apr 03:11
+0
VOTURI
-0
Truly all kinds of terrific material.
https://www.viagrawithoutdoctormsn.com/
viagra product information
viagra for women
viagra message board
viagra without a doctors prescription
Eddiegal
10 Apr 02:05
+0
VOTURI
-0
You actually explained that terrifically.
http://cialispego.com/
my insurance won't pay for cialis
buy cialis online
cialis giallo
cialis generic
Jimmieowelf
10 Apr 00:12
+0
VOTURI
-0
You made your position very clearly!.
https://www.dunamisproductions.com/
get prescription online
online pharmacies of canada
prescription drug
[url=https://www.interlandchemie.com//]canadian cialis[/url]
Keithlap
10 Apr 00:07
+0
VOTURI
-0
Excellent data. Thanks!
https://www.viagrawithoutadoctorsmim.com/
viagra priser
cheap viagra
mixing alcohol viagra
viagra for sale uk
Eddiegal
09 Apr 23:00
+0
VOTURI
-0
Whoa all kinds of good knowledge.
https://www.cialismim.com/
porque no me hace efecto la cialis
cialis online
why cialis stopped working
cheap cialis
GarryAppag
01 Apr 19:46
+0
VOTURI
-0
name cheap viagra text cheap viagra
viagra pills
purchasing viagra in malaysia
generic viagra 100mg
CharlesElarf
01 Apr 18:22
+0
VOTURI
-0
half price pharmacy viagra
buy viagra online
medicare prescription plans viagra covered
generic viagra 100mg
Jimmywonry
01 Apr 17:56
+0
VOTURI
-0
how much viagra for recreational use
viagra 100mg
fruit benefits similar to viagra
viagra for women

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE