Staţiile de metrou, bisericile şi hotelurile sunt OBLIGATE să aibă adăposturi de protecţie civilă



Stațiile de metrou, bisericile, hotelurile și pensiunile cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 metri pătrați și sălile sportive cu maximum 400 de locuri pe scaune au fost incluse de Guvern în categoria construcțiilor dotate obligatoriu cu adăposturi de protecție civilă.

Metrou Berceni-Pipera
Metrou Berceni-Pipera

Decizia a fost adoptată printr-o hotărâre care introduce categorii noi de clădiri cu subsol la care amenajarea adăposturilor de protecție civilă este obligatorie, între care lăcașurile de cult și spațiile de cazare aferente cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 metri pătrați, precum și amenajările sportive închise, cu un număr maximum de 400 de locuri pe scaune, indiferent de aria desfășurată. Nu pot fi amenajate adăposturi de protecție civilă în extinderile de clădiri cu destinație pentru cultură clasificate ca monumente istorice, scrie profit.ro.

Prin fixarea limitei pornind de la 600 de metri pătrați în cazul spațiilor de cazare, aproape toate hotelurile și pensiunile vor fi obligate să amenajeze adăposturi de protecție civilă.

Pe de altă parte, Guvernul a eliminat obligativitatea amenajării unor astfel de spații pentru clădirile proiectate cu subsol cu o suprafață mai mică de 600 metri pătrați, invocând costurile mari pe care le implică proiectarea, executarea și dotarea lor în condiții optime de construcție și juste din punct de vedere al costurilor.

Etichete: adăposturi, adaposturi protectie civila, metrou, protectie civila, staţii metrou

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE