Ștefan Enache, președintele PMP Sector 6, audiat la DNA: Nu i-am cerut bani lui Carmen Dincă



Ștefan Enache, președinte PMP sector 6, a fost audiat luni la DNA în legătură cu plângerea depusă de Carmen Dincă, care spune că acesta i-a cerut 15.000 de euro pentru ''demararea campaniei electorale'' pentru alegerile locale.

Stefan Enache, audiat de DNA
Stefan Enache, audiat de DNA

"Nu aveam cum să-i cer o sumă de bani, pentru ce? Au fost martori, 20 de oameni care au fost la masa la care am discutat despre buget, nu aveam cum să-i cer bani pentru campanie din două motive: unu — campania nu a început; al doilea — dumneaei nu era desemnată candidat", a declarat Ștefan Enache la ieșirea din sediul DNA, potrivit Agerpres.

El consideră că plângerea depusă de Carmen Dincă se încadrează la art. 268 privind inducerea în eroare a organului judiciar.

"Indiferent ce plângere ar fi depus, eu nu am încălcat legea. Dumneaei este supărată că organizația nu a susținut-o, dar ar fi fost incorect din partea noastră să susținem un candidat care ar fi fost cumva dezavantajat în fața unui alt potențial candidat. Pentru că sunt mai mulți potențiali candidați și vom vedea până la urmă ce decizie va lua organizația și pe cine vom susține pentru Primăria sectorului 6", a arătat Enache.

Carmen Dincă s-a prezentat vineri la DNA, unde a spus că a depus o plângere împotriva șefului organizației PMP sector 6, pe motiv i-au fost ceruți 15.000 de euro pentru ''demararea campaniei electorale'' pentru alegerile locale.

"Am făcut acest lucru pentru a condamna astfel de practici și pentru a trage un semnal de alarmă. Democrația este pusă în pericol", a spus Dincă la ieșirea de la DNA.

Ea a precizat că a depus o adeziune pentru a intra în Mișcarea Populară pe 2 februarie, iar afirmațiile conducerii formațiunii referitoare la faptul că nu este membru sunt determinate de schimbarea numelui în Partidul Mișcarea Populară.

"Am depus o plângere, (...) eu aștept decizia procurorilor. Când mă vor chema, atunci voi veni, mă voi pune la dispoziția justiției. (...) Mie mi s-a cerut în două rânduri, la o cafea, (...) această sumă, pentru startul campaniei. Când cineva spune că trebuie să faci rost de 15.000 de euro ca să înceapă campania, apoi nu mai faci absolut nimic. (...) Eu am avut o singură acțiune de 8 martie, în trei zone ale sectorului 6, unde am stat de vorbă cu oamenii pentru a-mi face programul cunoscut și a mă face cunoscută, pentru că nu am notorietatea necesară", a arătat Carmen Dincă.

Etichete: audier dna, DNA Bucuresti, pmp sector 6, președinte PMP Sector 6, stefan enache, stefan enache dna

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE