Ștefan Spiridon, desemnat temporar viceprimar al Sectorului 4



Consiliul Local Sector 4 l-a desemnat, miercuri, pe Ștefan Spiridon pentru a exercita temporar atribuțiile Viceprimarului Sectorului 4. 

Ștefan Spiridon, desemnat temporar viceprimar al Sectorului 4
Ștefan Spiridon, desemnat temporar viceprimar al Sectorului 4

Prin Ordinul nr. 588/10.11.2015, emis de Instituția Prefectului Municipiului București, privind constatarea încetării de drept a mandatului de Primar al Sectorului 4 al lui Cristian Popescu – Piedone, prerogativele de Primar al Sectorului 4 au fost preluate de Daniel Băluță.

În baza Legii nr. 215/ 2001, Consiliul Local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuțiile viceprimarului.

În cadrul unei ședințe a Consiliului Local Sector 4 convocată de îndată, miercuri, 11 noiembrie a.c., Ștefan Spiridon, consilier local și reprezentant al grupului PC, al cărui mandat a început în anul 2012, a fost desemnat pentru a exercita temporar atribuțiile Viceprimarului Sectorului 4.

Precizăm că din cei 20 de consilieri prezenți în sală, 18 au votat pentru, 1 împotrivă, fiind consemnat și un vot nul, astfel încât proiectul de hotărâre privind desemnarea lui Ștefan Spiridon pentru a îndeplini temporar atribuțiile Viceprimarului Sectorului 4 a fost votat în unanimitate.

Etichete: Consiliul Local Sector 4, Sector 4, Ștefan Spiridon, viceprimar

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE