Stocul de locuinţe noi, prea mic pentru bucureşteni



Dezvoltatorii imobiliari spun ca stocul de apartamente noi se epuizeaza
Dezvoltatorii imobiliari spun că stocul de apartamente noi se epuizează

Dacă înainte de criză stocul de apartamente noi creştea constant, în actualul context economic, oferta a scăzut acum sub 8.000 de unităţi locative noi în Bucureşti, cifră care indică ”o realitate crudă”, după cum susţin dezvoltatorii care şi-au anunţat prezenţa la cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn), ce se va desfăşura în prima săptămână după Paşti.

Bucureştiul are cel mai redus stoc de locuinţe noi raportate la nivelul populaţiei. Studiile arată că, dacă toate camerele ar fi locuibile, în prezent sunt 1,3 locuitori/cameră, ceea ce reconfirmă faptul că numărul de unităţi locative noi este insuficient, susţin dezvoltatorii imobiliari.

La tIMOn vor fi prezenţi marii dezvoltatori ai proiectelor imobiliare, producătorii şi importatorii din domeniul mobilei, finisajelor şi decoraţiunilor. Astfel, cumpărătorii îşi vor putea alege în aceaşi zi atât casa, cât şi mobilierul şi decoraţiunile necesare.

tIMOn, cel mai mare targ imobiliar din România, care reuneşte peste 90% din oferta de locuinţe noi existente pe piaţă, se va desfăşura, în perioada 19-22 aprilie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Etichete: apartamente noi, dezvoltator, imobiliar, locuinţe, Târgul Imobiliar Naţional, tIMOn

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE