Strada Cărăruia, rută alternativă la Piaţa Sudului. ORARUL în care va fi permisă circulaţia auto



De la 1 septembrie, strada Cărăruia va fi deschisă traficului rutier, cu sens unic din Calea Văcăreşti spre Olteniţei, reprezentând o alternativă pentru a evita Piaţa Sudului, a anunţat primarul sectorului 4 Daniel Băluţă.

Strada Cararuia, ruta alternativa la Piata Sudului
Strada Cărăruia, rută alternativă la Piaţa Sudului

"Propunerea mea privind deschiderea unei rute alternative în zona șantierului de la pasajul subteran Piața Sudului a fost agreată de Comisia Tehnică de Circulație din subordinea Primăriei Generale.

Mai exact, de la 1 septembrie, strada Cărăruia va fi deschisă traficului rutier, cu sens unic din Calea Văcăreşti spre Olteniţei şi va face un triunghi. Practic, va funcţiona ca un bypass în această zonă.

În plus, ca să nu se creeze aglomerație, echipaje ale Poliţiei locale vor fi prezente în zonă pentru fluidizarea traficului.

Ceea ce vreau să știți este că am stabilit ca termen de deschidere a rutei data de 1 septembrie pentru că până atunci vom avea timpul necesar pentru a asfalta şi pregăti trotuarele.

Circulaţia auto va fi permisă numai de luni până vineri între orele 6-22 şi va fi închisă în weekend", a anunţat Daniel Băluţă pe blogul personal.

Proiectul Pasajul Sudului este finalizat în proporţie de circa 70%, conform raportărilor consultantului de management.

Primarul General Gabriela Firea a solicitat constructorului de la Piaţa Sudului să accelereze ritmul lucrărilor astfel încât proiectul sa fie finalizat cel târziu în decembrie 2016. Termenul asumat însă în mod oficial de către constructor, pentru terminarea proiectului, a fost luna martie 2017.

CITEŞTE ŞI Un nou TERMEN pentru finalizarea Pasajului PIAŢA SUDULUI. Ce spune constructorul

Etichete: Daniel Băluță, pasaj Piaţa Sudului, piaţa sudului, strada cărăruia, trafic piata sudului

0/4 COMENTARII
Cris
12 Jul 14:48
+0
VOTURI
-0
Lumea ar trebui sa fie in strada fara sa puna botul la niciun fel de carari si scurtaturi, pe stradutze inguste, printre blocuri. Daca traia Ceausescu ii trimitea la munca silnica la Canal pe toti acesti constructori care tot scurma pamantul de cativa ani si nu se vede nimic concret.
vlad
12 Jul 10:18
+0
VOTURI
-0
@Cararuia... Nu se mai lauda nimeni ca dau drumul in decembrie... tocmai au amanat termenul de finalizare pana in Decembrie 2018!!! Este halucinant, un pasaj atat de simplu pe o distanta atat de mica sa dureze atata.... Nene, au sapat mai putin aia intre Elvetia si Austria care tocmai au dat in folosinta cel mai lung pasaj din lume. Chinezii faceau treaba asta intr-o luna.
Cărăruia
11 Jul 23:30
+0
VOTURI
-0
„Am stabilit ca termen de deschidere a rutei data de 1 septembrie pentru că până atunci vom avea timpul necesar pentru a asfalta şi pregăti trotuarele.”

Ce asfalt? Ce trotuare? Strada asta nu exista până acum, o fac din nou?
Plus că o alternativă la blocajul de acolo trebuia făcută de mult! Nu oferi alternativa din septembrie în condițiile în care te lauzi că în decembrie dai drumul la pasaj...
Cris
11 Jul 18:07
+0
VOTURI
-0
Deci, in loc sa se termine naibii o lucrare care a fost inceputa pe timpul lui Burebista, se deschide traficului o stradutza intre blocuri, ca sa poata fraierii sa o ia pe acolo in caz ca se plictisesc in trafic, nu?? Foarte tare!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE