Studentul care şi-a înjunghiat doi colegi şi a dat foc camerei, PRINS de poliţişti



Studentul din Iaşi acuzat că şi-a înjunghiat doi colegi, apoi a dat foc camerei de cămin în care aceştia se aflau, a fost prins de poliţişti.

Studentul care si-a injunghiat doi colegi si a dat foc camerei, PRINS de politisti
Studentul care şi-a înjunghiat doi colegi şi a dat foc camerei, PRINS de poliţişti
Foto: rtv.net

Tânărul a fost prins în Roman marţi dimineaţă, informează Mediafax.ro.

Tânărul, Aurelian Giosan, a fost prins de poliţiştii ieşeni în municipiul Roman, după aproape 24 de ore de când şi-ar fi înjunghiat cei doi colegi. El este originar din Roman, judeţul Neamţ, şi când a fost prins intenţiona să meargă la locuinţa sa din oraş.

Tânărul urmează să fie dus la Iaşi, pentru a fi audiat.

Surse apropiate anchetei declarau că tinerii înjunghiaţi şi agresorul sunt studenţi în anul I la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi petrecuseră noaptea de duminică spre luni într-un club din Iaşi, întorcându-se spre dimineaţă în camera lor de cămin, ei fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Incidentul a avut loc într-o cameră a Căminului C4 din Complexul "Târguşor Copou" al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, unde luni dimineaţă portarul a văzut fum ieşind pe sub uşa camerei şi a intervenit cu un coleg de-al său. Astfel, potrivit poliţiştilor, Aurelian Giosan şi-ar fi înjunghiat cei doi colegi, apoi ar fi dat foc camerei de cămin.

"Incendiul nu a fost unul de amploare şi s-a stins repede. Suntem cu toţii pur şi simplu consternaţi, este o tragedie", declara, corespondentului MEDIAFAX, Bogdan-Eduard Pleşcan, directorul general administrativ al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza".

Medicii ajunşi la faţa locului au constatat că studenţii înjunghiaţi se aflau în stare foarte gravă, unul dintre ei fiind în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au încercat să îl resusciteze pe tânărul aflat în stare mai gravă, însă fără succes, fiind declarat decesul.

Etichete: cămin, iasi, student

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE