Studioul 4 al TVR, din care s-a anunţat căderea regimului comunist, redeschis, luni, pentru public



Studioul 4 al TVR, din care s-a anunţat că regimul Ceauşescu a căzut, a fost redeschis luni dimineaţă, la 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, atrăgând revoluţionari, curioşi, dar şi numeroase alte persoane, care au venit la Televiziunea Română pentru a lua parte la "un moment istoric".

Raport Curtea de Conturi, la TVR: Bani irositi pe piese de teatru nedifuzate si sediu nefolosit
Raport Curtea de Conturi, la TVR: Bani irosiți pe piese de teatru nedifuzate și sediu nefolosit
Foto: d-petre.ro

Încă de la ora 10.00, un grup de aproximativ 15 persoane aştepta la intrarea Pangrati a Televiziunii Române pentru a vizita Studioul 4, cunoscut ca studioul Revoluţiei. De altfel, este pentru prima dată, după 25 de ani, când publicul poate intra în studioul unde poetul Mircea Dinescu a anunţat: "Dictatorul a fugit!", "Am învins!". Era 22 decembrie 1989, ora 12.55.

"Am venit din curiozitate. Vreau să văd Televiziunea Română. N-am fost niciodată şi mi se pare un moment istoric", a declarat pentru Mediafax un student din Bucureşti, în vârstă de 22 de ani, care a precizat că a aflat despre evenimentele din decembrie 1989 de la părinţii săi şi din înregistrările difuzate la televizor.

La rândul său, Ioana Constantin Dan, în vârstă de 61 de ani, a spus că a trăit Revoluţia din decembrie 1989 pe stradă. "Sunt din Bucureşti şi mi-aduc aminte cum se trăgea. A fost un moment groaznic", a declarat pentru Mediafax aceasta. Ea a precizat că din imaginile difuzate la momentul respectiv de TVR şi-i aminteşte "pe domnul Iliescu, dar şi pe Mircea Dinescu".

Studioul 4 a fost, până în 1990, timp de 38 de ani, studioul ştirilor TVR. În prezent, din acest studio sunt difuzate în special emisiuni dedicate minorităţilor, dar şi talk show-uri. Pentru a marca 25 de ani de la Revoluţie, Televiziunea Română a reamenajat Studioul 4, pentru a arăta ca atunci când din acesta s-a transmis în direct Revoluţia Română.

Astfel, în Studioul 4 al TVR sunt difuzate înregistrări cu poetul Mircea Dinescu, actorul Ion Caramitru şi regizorul Constantin Vaeni. De asemenea, sunt difuzate înregistrări în care au fost citite primele informări legate de Revoluţie, dar şi înregistrări cu persoanele adunate la momentul respectiv în curtea şi pe acoperişul televiziunii publice.

Majoritatea crainicilor TVR din acel moment sunt pensionari în prezent, a spus Dan Obada, reprezentant al Televiziunii Române, care îi ghida pe vizitatorii veniţi în Studioul 4. Petre Popescu, cel care a anunţat fuga, apoi capturarea, judecarea, condamnarea şi executarea soţilor Ceauşescu şi care a lansat celebra expresie "Odiosul dictator şi sinistra sa soţie", nu mai este în viaţă, a mai spus Dan Obada.

În timp ce o parte dintre vizitatori ascultau explicaţiile, altă parte se fotografia la masa de la care a fost făcut anunţul că "Dictatorul a fugit!".

Etichete: comunism, Revoluţie, tvr

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h