Studiu: 10% din doctorii din Bucureşti au fost agresaţi fizic de pacienţi sau de însoţitorii lor



Un studiu efectuat de Colegiul Medicilor arată că 10% din medici au fost agresaţi fizic în timpul programului de pacienţi sau de însoţitorii acestora.

Studiu: 10% din doctorii din Bucuresti au fost agresati fizic de pacienti sau de insotitorii lor
Studiu: 10% din doctorii din Bucureşti au fost agresaţi fizic de pacienţi sau de însoţitorii lor
Foto: Grup RC

Un doctor din 10 din spitalele din Bucureşti a fost agresat fizic de pacient sau însoţitori, în timpul programului. 86% au fost înjuraţi, potrivit studiului realizat pentru Colegiul Medicilor din Bucureşti, scrie jurnalul.ro.

Aceeaşi cercetare mai arată că 421 de medici (77,8% din cei chestionaţi) au fost agresaţi de însoţitorii unui pacient, în timp ce 247 au fost agresaţi de pacienţii înşişi. Cu toate acestea, doar 51% din medicii care au fost victime au raportat incidentul managementului spitalului. Din cei 55 de medici care au fost loviţi, 26 au depus plângere la poliţie.

Cele mai multe cazuri de violenţă se înregistrează la Unităţile de Primiri Urgenţe.

De asemenea, 10 medici au declarat că au fost hărțuiți sexual.

Etichete: agresiune, colegiul medicilor, doctor, medic, studiu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h