SUA somează Rusia să bombardeze exclusiv poziţii teroriste în Siria



Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite care efectuează raiduri în Siria a cerut, vineri, Rusiei să înceteze imediat bombardamentele în afara zonelor ocupate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

SUA someaza Rusia sa bombardeze exclusiv pozitii teroriste in Siria
SUA somează Rusia să bombardeze exclusiv poziţii teroriste în Siria

Există acuzații potrivit cărora  aviaţia militară rusă ar ataca insurgenţi.

"Cerem Federaţiei Ruse să înceteze imediat atacurile împotriva opoziţiei siriene şi a civililor şi să îşi concentreze eforturile pe bombardarea reţelei teroriste Stat Islamic", a comunicat coaliţia internaţională, din care fac parte Statele Unite, principalele puteri europene, ţări arabe şi Turcia.

"Exprimăm o preocupare profundă privind consolidarea forţelor militare ruse în Siria şi mai ales referitor la raidurile aeriene ruse efectuate în oraşele Hama, Homs şi Idlib, care s-au soldat cu victime civile şi nu au vizat poziţiile teroriştilor grupului Stat Islamic", precizează coaliţia, potrivit Mediafax. 

Rusia, principalul aliat internaţional al regimului de la Damasc, a iniţiat miercuri raiduri aeriene în Siria, vizând, oficial, reţeaua teroristă Stat Islamic. Conform unor surse, aviaţia militară rusă a atacat poziţii insurgente, spre nemulţumirea Statelor Unite şi a altor ţări occidentale, care oferă susţinere opoziţiei siriene. O coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite efectuează de un an raiduri aeriene împotriva poziţiilor teroriste din Irak şi Siria.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a criticat marţi pe omologii săi din SUA şi Franţa, Barack Obama şi Francois Hollande, care fac apel în mod frecvent la înlăturarea liderului sirian Bashar al-Assad. Barack Obama a cerut luni, de la tribuna ONU, înlăturarea regimului din Siria, însă Vladimir Putin a respins ideea, pledând pentru stabilitate în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii.

Etichete: Barack Obama, rusia, siria, SUA, vladimir putin

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE