Supermarket-urile, obligate să doneze alimentele aflate aproape de data expirării



Supermarket-urile vor trebui să doneze produsele alimentare aflate aproape de data expirării organizațiilor umanitare sau asociații de protecție a animalelor, potrivit unui proiect de lege aprobat, miercuri de Senat.

Supermarket-urile, obligate sa doneze alimentele aflate aproape de data expirarii
Supermarket-urile, obligate să doneze alimentele aflate aproape de data expirării

Alimentele aflate pe rafturile supermarketurilor care se apropie de termenul de expirare vor fi donate. Așa prevede Legea privind combaterea risipei alimentare aprobată miercuri de Senat. 

Articolul 1 al inițiativei legislative interzice tuturor agenților economici, care desfășoară activități de comerț cu produse alimentare, aruncarea acestora la expirarea termenului de folosință, potrivit Agerpres. 

"Agenții economici care operează spații comerciale cu suprafața de peste 400 metri pătrați, cu destinația vânzare de produse alimentare, vor încheia un contract cu o organizație umanitară înregistrată legal sau cu o asociație de protecția animalelor, după caz, în vederea donării produselor alimentare aflate aproape de data expirării, într-un termen rezonabil astfel încât acestea să poată fi utilizate", stipulează articolul 2 al propunerii legislative.

Nerespectarea prevederilor articolelor 1 și 2 se sancționează cu amendă de 15.000 lei.

În expunerea de motive, inițiatorul precizează faptul că, la nivelul Uniunii Europene, risipa alimentară este estimată la 90 de milioane de tone pe an, adică "în jur de 180 de kg pentru fiecare locuitor".

"România risipește anual cinci milioane de tone de alimente! Pentru reducerea acestui fenomen cu caracter economic și social nociv este necesară mobilizarea întregii societăți prin conștientizare, prevenție și educație, cât și prin norme legislative. (...) De multe ori o politică restrictivă a marilor lanțuri comerciale duce la imposibilitatea producătorilor de a vinde marfa, deci la risipă. (...) Încurajarea donării de alimente, prin legislație, de către magazinele alimentare este una din metodele care poate diminua acest fenomen", susține inițiatorul.

Legea are un caracter ordinar, iar Senatul a adoptat-o în calitate de primă Cameră sesizată.

Etichete: alimente, expirare, proiect de lege, supermarket

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE