Tâlhar prins de polițiștii Capitalei. A smuls geanta din mâna unei femei când intra în bloc



În cursul nopţii de 10/11 noiembrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au identificat şi prins, la scurt timp de la comiterea faptei, un tânăr în vârstă de 19 ani, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie.

Talhar prins de politistii Capitalei. A smuls geanta din mana cand femeia intra in bloc
Tâlhar prins de polițiștii Capitalei. A smuls geanta din mână când femeia intra în bloc
Foto: www.gorjeanul.ro

În fapt, la data de 10 noiembrie, poliţiştii Secţiei 23 au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 42 de ani, cu privire la faptul că, în momentul în care a vrut să deschidă uşa blocului de domiciliu, în apropierea căreia se aflau trei bărbaţi necunoscuţi, unul dintre aceştia i-ar fi smuls geanta din mână, după care a fugit.

În urma investigaţiilor efectuate, au fost depistate două dintre persoanele aflate de faţă la momentul săvârşirii infracţiunii, care au declarat că se aflau împreună cu tânărul de 19 ani, care ar fi smuls geanta părţii vătămate, fără a exista vreo înţelegere prealabilă cu acestea cu privire la faptă.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, a fost recuperat în proporţie de 40%.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie în formă calificată, cu cel în cauză în stare de reţinere.

Etichete: Bucureşti, Capitală, furt, poliţişti, tâlhar

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE