Târg de Pâine în Parcul Naţional, în week-end



Cea de-a XII-a ediţie a Târgului de Pâine, găzduit în fiecare toamnă în Parcul Naţional, se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână, în perioada 28-30 septembrie.

Controale la comerciantii de paine de pe raza Bucurestiului
Controale la comercianții de paine de pe raza Bucureștiului
Foto: ring.ro

Bucureştenii vor putea gusta pâine tradiţională făcută pe vatră sau la ţest, în paralel cu pâinea de fabrică, plăcinte, papanaşi, cozonaci, turte, bulz şi multe altele, majoritatea dintre ele fiind create în văzul publicului. Totodată, fiecare zi a festivalului va fi îmbogăţită de spectacole folclorice, la care va participa şi interpreta Maria Ciobanu, dar şi mulţi alţii.

Scopul târgului e de a induce atmosfera de toamnă bogată a unui sat şi a unui târg tradiţional românesc: cu gospodari din toate zonele ţării veniţi în straie specifice, ateliere şi expoziţii de meşteşuguri, mici gospodării săteşti, prezentarea reţetelor vechi de sute de ani, obiceiuri (pomul ritual cu pâine de naştere, de nuntă, de moarte, chemarea ploii, a prosperităţii, cultul grâului) şi cultura tradiţională (cântec, joc, snoave).
Totodată, la eveniment vor fi prezente marile unităţi de panificaţie, firme particulare, dar şi numeroşi producători de vin, ţuică şi alimente eco.

Târgul  este organizat de Primăria Sectorului 2 şi poate fi vizitat în intervalul orar 10-18.

Etichete: Parcul Naţional, Sector 2

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE