Târgul Anticarilor a demarat joi, la Primăria Sectorului 2



Primăria Sectorului 2, prin Centrul Cultural “Mihai Eminescu”, organizează în Parcul Obor, în perioada 26 - 29 septembrie 2019, cea de-a XXX-a ediție Târgului Anticarilor, eveniment mult așteptat de către bucureștenii de toate vârstele.

Targul Anticarilor a demarat joi, la Primaria Sectorului 2
Târgul Anticarilor a demarat joi, la Primăria Sectorului 2

Timp de patru zile vor fi expuse spre vânzare colecții de antichităţi, iar iubitorii de artă vor avea ocazia să facă schimburi de obiecte valoroase care stau mărturie vremurilor apuse.

Tablouri, piese de mobilier, veselă, bijuterii, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte sunt numai câteva dintre miile de produse ce vor încânta şi vor atrage privitorii spre standurile încărcate de marfă, amplasate în Parcul Obor.

În cadrul târgului, vineri, 27 septembrie 2019 va avea loc un program artistic:

- ora 17.00 – Corurile Cantus Mundi Romania – Corul Madrigal,

- ora18.00 – "Petrică și lupul" de Serghei Prokofiev – Opera Comică pentru Copii,

- ora 19.30 – Concert extraordinar: Delia, Damian Drăghici & Brothers, Loulou Andreea.

Prezentatori: Flick & Popescu.

Intrarea este liberă.

CITEȚTE ȘI Încep ZILELE SECTORULUI 2: Concerte, teatru pentru copii, statui vivante PROGRAMUL COMPLET

Etichete: centrul cultural mihai eminescu, Sectorul 2, târgul anticarilor

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE