Tăriceanu: Parlamentul nu va primi indicaţii cum să voteze de la nicio altă instituţie



Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, despre sesizarea Curţii Constituţionale de către CSM şi preşedintele Klaus Iohannis, după votul în cazul Dan Şova, că Parlamentul nu va primi indicaţii cum să voteze de la nicio altă instituţie, oricare ar fi ea.

Tariceanu: Parlamentul nu va primi indicatii cum sa voteze de la nicio alta institutie
Tăriceanu: Parlamentul nu va primi indicaţii cum să voteze de la nicio altă instituţie
Foto: nasul.tv

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, -despre sesizarea Curţii Constituţionale de către CSM şi preşedintele Klaus Iohannis-, că a dat un mesaj puternic foarte clar, la nivel instituţional, referitor la independenţa Parlamentului şi principiul separaţiei puterilor în stat, principiu de la care nu va abdica. "Vreau să fiu foarte clar, Parlamentul nu va primi indicaţii politice, cum să voteze, de la nicio altă instituţie. Votul imperativ este nul, după cum se ştie. Membrii Parlamentului au dreptul să voteze aşa cum cred, pe baza audierii celor care sunt în anumite cauze (..) Fiecare parlamentar consideră, individual, cum trebuie să voteze şi nu ascultă ordine de la nimeni", a arătat Tăriceanu, citat de Romania Libera.

Preşedintele Senatului a explicat şi de ce s-a ţinut cont, în interpretarea votului din plen, privind cererea de arestare preventivă a lui Dan Şova, de Regulamentul Senatului, precizând că, atâta timp cât articolul respectiv din Regulament nu e declarat neconstituţional, este în vigoare şi se aplică. "Dacă Curtea Constituţională va considera că acea neconcordanţă trebuie rezolvată, din acel moment, trebuie pusă în aplicare acea prevedere, prin modificarea Regulamentului", a mai spus Tăriceanu, precizând că şi în cazul celei de-a doua cereri pentru arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov se aplică acelaşi Regulament.

Etichete: Călin Popescu Tăriceanu, dan şova, parlament, Senat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE