Tăriceanu: Răsturnarea Guvernului ar fi CEA MAI GRAVĂ încălcare a statului de drept din ultimii ani



ălin Popescu-Tăriceanu afirmă că o eventuală răsturnare a Guvernului pe cale judiciară ar fi "cea mai gravă încălcare a statului de drept" din ultimii 25 de ani.

Tariceanu: Rasturnarea Guvernului ar fi CEA MAI GRAVA incalcare a statului de drept din ultimii ani
Tăriceanu: Răsturnarea Guvernului ar fi CEA MAI GRAVĂ încălcare a statului de drept din ultimii ani
Foto: cotidianul.ro

"Victor Ponta se bucură în continuare de întregul sprijin al liberalilor rămași fideli atât valorilor liberalismului, cât și votului popular masiv din 2012. Considerăm că o eventuală răsturnare a guvernului pe cale judiciară ar fi cea mai gravă încălcare a statului de drept, a principiului separației și echilibrului puterilor în stat din ultimii 25 de ani. Democrația nu ar mai fi atunci, în România, decât o formă fără fond. Datoria noastră în acest moment și în fața unor astfel de amenințări este ca să apăram statul de drept, democrația și, mai ales, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor", spune Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, Agerpres.

Președintele PLR adaugă faptul că "instituțiile judiciare pot să ancheteze, dar nu trebuie să schimbe nici majorități parlamentare și nici guverne", avertizând că în caz contrar democrația în România ar fi "doar o lozincă".

Totodată, Călin Popescu Tăriceanu subliniază faptul că, în opinia sa, președintele Klaus Iohannis ar trebui să îi acorde premierului Victor Ponta prezumția de nevinovăție.

"Am constatat cu îngrijorare că, în ochii DNA, prim-ministrul Victor Ponta a devenit suspect chiar în ziua în care noul PNL a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, fără speranța rezonabilă ca aceasta să întrunească o majoritate în Parlament. Ca și în vara anului 2012, instituțiile judiciare par să intervină din nou cu mijloace represive într-un proces politic democratic.(...) Îngrijorarea s-a transformat în surprindere atunci când președintele României a cerut demisia șefului Guvernului. Ar fi potrivit ca domnul Iohannis să-și amintească că în toamna anului trecut a cerut votul concetățenilor săi în timp ce era trimis în judecată. Peste șase milioane de cetățeni i-au acordat atunci prezumția de nevinovăție și l-au ales ca președinte al României. S-ar cuveni ca domnul Iohannis să le imite exemplul și să-i acorde domnului Ponta aceeași prezumție", mai precizează acesta.

Președintele PLR mai spune că actuala coaliție de guvernare este una care și-a putut îndeplini angajamentele fără blocaje din partea președintelui României și "fără certuri politice permanente".

"România este acum pe un drum bun: avem o creștere economică solidă, printre cele mai mari din Europa, avem o agendă de măsuri economice liberale, incluse în noul Cod Fiscal, cu efecte care se fac deja simțite pentru români. Toate acestea au fost posibile și pentru că am avut — pentru prima dată în mulți ani — o coaliție de guvernare care a putut să își facă datoria fără blocaje politice din partea Președintelui și fără certuri politice permanente. În aceste zile, nu trebuie să ne întoarcem din nou la instabilitate politică, la guverne făcute pe genunchi cu aceeași oameni incompetenți din cabinetele Boc", mai spune Tăriceanu.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul de corupție de la companiile energetice Turceni și Rovinari privind încheierea unor contracte de asistență juridică.

Klaus Iohannis a cerut, vineri, DEMISIA PREMIERULUI VICTOR PONTA. Premierul Victor Ponta a anunţat însă că "doar Parlamentul poate să mă demită". Primul ministru este URMĂRIT PENAL DE DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Ponta este acuzat şi de conflict de interese. 

"Direcţia Anticorupţie a comunicat public astăzi că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situație imposibilă pentru România ca primul ministru să fie acuzat de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit DEMISIA PRIMULUI MINISTRU. Aceste consideraţiuni şi solicitarea de demisie le-am comunicat primului ministru, într-o discuție pe care am avut-o acum câteva minute.", a declarat Klaus Iohannis vineri.

După ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut, într-o declarație de presă, demisia din funcția de premier, Victor Ponta a publicat o postare pe Facebook în care precizează că "am fost numit in functie de Parlamentul Romaniei si doar Parlamentul poate sa ma demita". 

Am avut cu Presedintele Iohannis o discutie institutionala extrem de corecta si civilizata! Respect pozitia sa publica dar am fost numit in functie de Parlamentul Romaniei si doar Parlamentul poate sa ma demita! Cred ca respectarea principiilor constitutionale este esentiala pt societatea noastra si in niciun caz nu pot accepta ca un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului si a cetatenilor acestei tari! Asta ar insemna dictatura si cred ca la peste 25 ani dupa 1989 ar fi o mare eroare pt noi toti!", a scris Ponta pe Facebook.

Etichete: Călin Popescu Tăriceanu, DNA, Guvern, Klaus Iohannis, nevinovăție, plr, răsturnare, Senat, Victor Ponta

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h