Taxele pentru paşapoarte nu vor mai putea fi plătite în punctele de lucru din mall-uri



Taxele necesare pentru eliberarea paşapoartelor nu vor mai putea fi plătite, din data de 30 septembrie, la punctele de lucru ale Trezoreriei Statului din sediile din mall-urile Plaza România şi ParkLake din Bucureşti, informează MAI.

Pasaport
Paşaport
Foto: actelemele.ro

"Din 30 septembrie a.c. îşi vor înceta activitatea punctele de lucru ale Trezoreriei Statului din sediile din mall-urile Plaza România şi ParkLake din Bucureşti. Astfel, începând cu această dată taxele necesare pentru eliberarea paşapoartelor nu vor mai putea fi plătite în respectivele sedii. Această decizie nu este luată de Ministerul Afacerilor Interne, Trezoreria Statului nefiind o instituţie subordonată M.A.I. Taxele vor putea fi achitate în continuare la sediile de sector ale Trezoreriei Statului. De asemenea, cetăţenii au la dispoziţie şi casieriile unităţilor CEC Bank; prin mandat poştal la orice Oficiu Poştal; on-line, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de Instituţiile Prefectului; orice bancă la care cetăţeanul are deschis un cont bancar, prin virament către conturile deschise de Instituţiile Prefectului; casieriile deschise în sediile Instituţiilor Prefectului din fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, respectiv municipiul Bucureşti", se arată într-un comunicat al MAI.

Situaţia existentă la nivelul serviciilor publice comunitare de eliberare a paşapoartelor a fost discutată la şedinţa săptămânală de lucru de marţi organizată de Secretarul de Stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, fiind analizată eficienţa măsurilor dispuse la nivelul acestor servicii pentru prima jumătate a acestui an şi pentru perioada de vârf reprezentată de lunile iulie şi august.

Potrivit MAI, începând cu data de 1 septembrie a.c., programul de lucru cu publicul va reveni la normal, respectiv în intervalul orar 08.30-16.30, de luni până vineri, cu menţiunea că într-una dintre aceste zile ghişeele de primiri şi eliberări documente vor funcţiona în intervalul 08.30-18.30. Ziua în care programul va fi prelungit cu 2 ore este stabilită de fiecare serviciu judeţean în parte, în funcţie de necesităţi.

În comunicat se mai arată că peste 1.285.000 de paşapoarte au fost eliberate în perioada ianuarie - august 2018, cu 24% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai multe cereri depuse în primele 8 luni ale acestui an au fost pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, 958.592, reprezentând o creştere cu 33% faţă de anul trecut.

Pentru depunerea cererilor de paşapoarte MAI recomandă cetăţenilor să facă programare on-line pe site-ul www.epasapoarte.ro, caz în care persoanei i se va comunica o oră la care să se prezinte la ghişeu, timpul de aşteptare fiind zero.

Etichete: mall pasaport mall, pasaport, punc de lucru mall, taxe, taxe pasaport

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE