Taximetriștii de la Aeroportul Otopeni, verificați de poliție. CE S-A DESCOPERIT



Poliția Română a derulat, miercuri, acțiuni de control asupra taximetrelor aflate în zona aeroporturilor. În urma unei acțiuni desfăşurate, în zona a 5 aeroporturi internaţionale, pentru verificarea legalităţii transportului în regim de taxi, în numai două ore, polițiștii au aplicat aproape 30 de sancţiuni contravenţionale.

Taximetristii de la Aeroportul Otopeni, verificati de politie. CE S-A DESCOPERIT
Taximetriștii de la Aeroportul Otopeni, verificați de poliție. CE S-A DESCOPERIT

Miercuri, 22 octombrie, Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. a coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim ,,taxi”, în zona aeroporturilor internaţionale Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti - Henri Coandă.

Activitățile s-au derulat pe parcursul a două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport.

Poliţiştii de la transporturi și rutieri au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, care acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.

Pe parcursul activităţilor desfăşurate, echipele de control au verificat 138 de autovehicule şi au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.640 de lei.

Din totalul sancţiunilor aplicate, 24 au vizat încălcări ale normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, o sancţiune a fost aplicată pentru încălcarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 3 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea altor acte normative.

De asemenea, în urma neregulilor constatate, au fost reţinute 6 certificate de înmatriculare.

La activităţi au participat şi poliţişti locali şi specialiști de la R.A.R. şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier.

 

Etichete: Aeroportul Otopeni, control politie, Poliţia Română, sancţiuni, taxi, taximetrişti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h