Taximetriştii din Bucureşti au un PLAN prin care să îi elimine de pe piaţă pe şoferii Uber



Speriați de concurență, taximetriștii din București le-au pus gând rău celor de la Uber și vor să îi elimine de pe piață. Drept urmare, comandă prin aplicație o mașină Uber și, în timp ce sunt transportați unde au cerut, colegii lor cheamă poliția, care îi așteaptă pe șoferii Uber pentru a-i întreba dacă au autorizație.

Taximetristii din Bucuresti au un PLAN prin care sa ii elimine de pe piata pe soferii Uber
Taximetriştii din Bucureşti au un PLAN prin care să îi elimine de pe piaţă pe şoferii Uber

Pe de altă parte, reprezentanții Uber susțin că nici nu au nevoie de așa ceva, deoarece ei sunt o rețea de amatori, care își împart mașinile cu alții, relatează știrileprotv.ro

Planul este următorul: taximetristul plasează comandă la Uber și se urcă în mașină. Îi spune șoferului că trebuie să ajungă lângă sediul Brigăzii Rutiere din București, iar apoi în Pipera. Șoferul Uber îl duce, însă nu știe ce surpriză îl așteaptă. Colegii celui pe care îl transportă au sesizat deja autoritățile.

Șoferii de taxi speră astfel să curețe piața taximetriei de șoferii de la Uber. Pe de altă parte însă, reprezentanții companiei spun, conform sursei citate, că astfel de acțiuni reprezintă un abuz, deoarece nu au nevoie de autorizație, pentru că ei fac "ride sharing", adică șoferii cu mașinile lor personale își împart mașina cu alții. Și că nu dau bon fiscal, pentru că plata este efectuată prin internet și emit chitanță electronică.

Etichete: taximetristi bucuresti, UBER, uber bucuresti

0/6 COMENTARII
Sorin
23 Sep 13:14
+0
VOTURI
-0
Si, desi e in vigoare de cateva luni, soferii de taxi se sterg la fund cu legea "antifumat" si o "sug" pana si in timpul cursei, imputind iremediabil masina si punand viata calatorilor in pericol. Asta fara a mai discuta despre "stilul de condus" in trafic si respectarea regulamentului rutier. Alta hartie de folosit intim.
Eva
22 Sep 12:20
+0
VOTURI
-0
Taximetristii ar reusi sa-l elimine pe UBER daca ar fi mai politicosi, daca nu ar refuza cursele scurte, daca nu ar lua bacsis, daca ar avea masini curate, daca nu ar da muzica tare, daca ar avea tarife mai mici, daca......
Slabe sanse, baieti, cautati-va de munca in alta parte: fabrici, pe camp,etc...
Maria
21 Sep 18:15
+0
VOTURI
-0
Nu e vorba doar de taximetristii romani; Uber e o varianta mai buna in orice tara ! Eu il folosesc de cateva luni. Pe langa tarifele mai mici si lipsa bacsisului mai sunt si alte avantaje: masinile sunt in general marci mai bune decat Dacia ( eu am nimerit si BMW ), sunt mai curate, nu poti fi refuzat indiferent de distanta, nu trebuie sa ai cash la tine. Am fost reticenta la inceput sa-mi dau cardul pe net, insa am gasit solutia. Mi-am facut un card pe care tin bani mai putini ( ca sa nu am vreo surpriza in cazul in care site-ul ar fi "spart") si in folosesc pt. Uber si alte mici cumparaturi. Taximetristii "de meserie" nu au nicio sansa in fata lui Uber, de aia sunt disperati sa reclame lipsa licentei. Pe clienti nu-i intereseaza licenta voastra, porcilor. Clientii vor servicii bune la preturi mai mici, iar voi nu va calificati la niciuna din variante !
RCA
21 Sep 17:17
+0
VOTURI
-0
Mda, obraz tare subtire trebuie sa ai sa faci plangere ca sunt altii mai civilizati decat tine...
De tarifele pe care le umfla cum au chef nu povestesc la Politie? De refuzul cursei pe motiv ca "e prea aproape" nu povestesc? De eterna lipsa a restului nu povestesc? De chitantele pe care nu le emit nici la cerere decat dupa indelungi parlamentari nu povestesc?

N-am mers pana acum cu Uber, dar cred c-o sa incep sa-i folosesc si eu. Cel putin soferii aia par mai civilizati decat toti agramatii astia cu "protest RCA"...
geo
21 Sep 15:36
+0
VOTURI
-0
De cand am descoperit UBER, am renuntat la clasicul taxi. Nu se compara din niciun punct de vedere, transportul cu UBER bate taxiul din orice punct de vedere. Nu stiu cum e cu licenta, poate ca nu au, in schimb taximetristii au licenta pentru ce ? Va spun eu : pentru tarife mari, pt. tocmeala la pret, pentru masini jegoase, pentru muzica data tare, pt. refuzul cursei, etc. Asta da licenta. Acum cand exista UBER (cu licenta sau fara !) trebuie sa fii cretin sa mai mergi cu taxiul....
Ion
21 Sep 13:46
+0
VOTURI
-0
In momentul de fata, transportul cu taxi nu mai reprezinta o solutie in Bucuresti. La comenzi telefonice nu sunt taxiuri disponibile iar la aplicatii nu raspunde nimeni. Taximetristii isi iau clientii din strada, dupa intrebarea prealabila "Unde mergeti?", in functie de al carei raspuns stabilesc un pret al cursei ce nu are nicio legatura cu cel oficial, nemaivorbind de mitocania cu care interactioneaza cu femeile. In consecinta, daca nu te afli intr-o zona circulata, nu gasesti taxi, motiv pentru care orice alta solutie de transport este mai buna.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE