Teodor Atanasiu: Am primit răspuns oral de la şeful SRI că Dan Condrea NU a fost filat



Membrii comisiei parlamentare SRI au transmis o scrisoare Serviciului în care solicită să afle dacă Dan Condrea a fost filat. Teodor Atanasiu a anunţat că directorul SRI, Eduard Hellvig, le-a transmis membrilor comisiei că Serviciul nu l-a filat pe patronul Hexi Pharma. 

Dan Condrea a murit intr-un accident rutier
Dan Condrea a murit într-un accident rutier

Teodor Atanasiu, membru în Comisia de control al activităţii SRI, a declarat, luni, că directorul SRI, Eduard Hellvig, a transmis, oral, membrilor comisiei că Serviciul nu l-a filat pe Dan Condrea, dar se aşteaptă şi un răspuns scris din partea instituţiei.

"Trimitem scrisorile către SRI și așteptăm niște răspunsuri. Până atunci, cazul este foarte clar împărțit în două: cazul Hexi Pharma cu ceea ce s-a întâmplat în informările pe care SRI le-a făcut instituțiilor abilitate și doi — moartea patronului de la Hexi Pharma, care nu are legătură cu SRI. Moartea cetățeanului nu este o problemă de siguranță națională. Filajul cetățeanului se face de instituțiile abilitate cerute de Parchet și nu de către SRI, conform prevederilor constituționale. Nefiind un caz de siguranță națională considerat de către procuratură, el nu a fost instrumentat cu SRI, ci cu alte instituții", a precizat Atanasiu, la Parlament.

El a reamintit că este un dosar la parchet în cazul Hexi Pharma și un alt dosar — moartea lui Dan Condrea.

Întrebat dacă membrii comisiei au exclus posibilitatea ca Dan Condrea să fi fost filat de SRI, Atanasiu a răspuns: "Nu am exclus. Am întrebat și am primit un răspuns oral de la șeful SRI că nu. Acum am cerut și în scris pentru liniștea membrilor comisiei. Este o adresă trimisă SRI care conține toate întrebările și, respectiv, o adresă destinată opiniei publice care să conțină răspunsurile la câteva dintre întrebările dvs".

Comisia parlamentară de control al activității SRI a formulat și trimis, luni, o scrisoare la Serviciul Român de Informații privind cazul Hexi Pharma

"Problema de securitate națională este de sănătate și nu cazul Condrea, ci cazul Hexi Pharma. În acest sens, SRI a furnizat suficiente informații către beneficiarii legali, urmând ca aceia care sunt, conform legii, obligați să le valorifice să facă acest lucru", a a declarat senatorul UDMR Verestoy Attila, secretar al comisiei.

Potrivit senatorului UDMR, comisia a trimis deja scrisoarea către SRI și așteaptă un răspuns cel târziu marți.

"S-a trimis și în scris. (...) Cel târziu mâine așteptăm un răspuns de la SRI", a spus Verestoy Attila.

În legătură cu accidentul rutier în care ar fi murit Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, senatorul UDMR a spus că "SRI este interzis să participe la aceste acțiuni ale procuraturii sau poliției".

Comisia SRI a declanşat un control care vizează modul în care SRI a respectat legea în cazul Hexi Phrama

Comisia parlamentară de control asupra activităţii SRI a delanşat luni un control de legalitate care vizează modul în care SRI a respectat legea în cazul Hexi Phrama şi va solicita Serviciului informaţii privind clasificarea acestui caz drept un caz de securitate naţională.

"Conform procedurii legale şi instituţionale, am declanşat controlul de legalitate solicitând Serviciului Român de Informaţii să transmită în scris răspunsul la controlul Comisiei pe acest caz", a declarat preşedintele comisiei, Georgian Pop.

Având în vedere decizia CCR care interzice orice implicarea serviciului în procedura de urmărire penală şi faptul că la Parchetul General se află deja un dosar penal, Georgian Pop spune că atribuţiile Comisiei vizează doar verificarea respectării legislaţiei de către Serviciul Român de Informaţii.

"Comisia va solicita Serviciului Român de Informaţii informaţii privind clasificarea acestui caz ca un caz de securitate naţională şi tot ceea ce derivă din această clasificare. În prezent, la nivelul P.I.C.C.J se află în lucru un dosar penal pe numele proprietarului HEXI Pharma, iar Serviciul Român de Informaţii nu are atribuţii legale în in materia cercetarii penale interdicţia fiind expres reglementatţ în legea de organizare. Mai mult, odată cu decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, implicarea Serviciului Român de Informaţii în orice activitate de natură judiciară legată de un dosar aflat pe rolul PICCJ sau oricărei alte unităţi de parchet a devenit ilegală şi prin urmare exclusă", a mai spus Georgian Pop, potrivit unui comunicat de presă al comisiei.

Etichete: dan condrea, dan condrea a murit, SRI

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE