Teoria unui deputat în cazul Colectiv: A fost un plan criminal, gândit la Budapesta



Deputatul Ninel Peia are o nouă teorie privind tragedia din Colectiv. Într-un mesaj pe blogul personal, parlamentarul român scrie că are informatii conform cărora incendiul de la Colectiv ar fi fost pus de o mână criminală, conform unui plan bine stabilit.

Teoria unui deputat in cazul Colectiv: A fost un plan criminal, gandit la Budapesta
Teoria unui deputat în cazul Colectiv: A fost un plan criminal, gândit la Budapesta

Parlamentarul Ninel Peia susține că tragedia de la Colectiv a fost pus la cale de o mână criminală de la Budapesta cu scopul de a rupe România în trei republici. 

Redam mai jos mesajul intergral al deputatului, postat pe blogul său. 

”Dragii mei, cu toţii vă aduceţi aminte de noaptea în care Piaţa Universităţii a fost ocupată de circa 30.000 de români care, sub emoţia creată de incendiul criminal (pentru că, fără doar şi poate, acolo a fost vorba despre o mână criminală şi nu un accident nenorocit) cereau, sufocaţi de lacrimi, schimbări majore în conducerea şi instituţiile Ţării.

Ei bine, dragi români, acolo, numai gestul unui om politic şi un noroc incredibil a făcut ca România să scape de un plan diabolic: spargerea Ţării în trei Republici. Planul, croit de minţi machiavelice (am ceva informaţii care spun că el a fost conceput în laboratoarele unei Universităţi de la Budapesta, ceea ce nu mai miră pe nici un român de bună credinţă), totul trebuia să plece de la această mare manifestaţie “civică şi spontană”. Nu neg buna credinţă a majorităţii celor prezenţi în Piaţă, ci spun că foarte mulţi au fost manipulaţi şi pregătiţi subliminal pentru un fel de revoluţie, sau mai bine zis o contra-revoluţie dacă stabilim că în ’89 a fost Revoluţie.
Pe scurt, în acea noapte, indivizi infiltraţi printre manifestanţi (s-au notat cazuri de cetăţeni germani, lucru nou pentru mişcările de stradă din România), bazându-se pe forţa degajată de peste 30.000 de oameni, urmăreau incendierea Ministerului de Interne, a Primăriei Sectorului 4, a Guvernului şi, mare atenţie, a Parlamentului României (păzit în aceea noapte de doar 9 jandarmi). Voi forţa un pic nota şi voi face o analogie cu incendierea Reichstagului de către Hitler, în 1933. Lăsând la o parte condiţiile istorice şi adaptându-ne motivelor zilei, distrugerea Parlamentului României este similar cu a pune capăt democraţiei în România. Istoria, cel mai bun profesor, a fost copiată de acest plan care, spre binele nostru, a eşuat. De aici încolo, disoluţia României nu mai era decât un joc de şah făcut, cică, cu masiv sprijin popular.
Citeste si:

Repet, ţinta finală pentru acea noapte era Parlamentul României. Nici Jandarmeria nu ar fi putut face faţă celor peste 30.000 de oameni, iar nimeni nu ar fi scos Armata în strada, care oricum ar fi pactizat cu poporul din stradă. Practic, aveau o ţintă foarte uşoară. Infiltraţii, pregătiţi pentru astfel de acţiuni, ar fi dus la bun sfârşit primul pas al acestui diabolic plan cu maximum de succes.

Dar ce ar fi urmat după aceasta? Ei bine, aici intervin “prietenii noştri” care nu ne doresc nimic bine pe lume.

La Cluj, era şi încă este pregătit un “grup de intelectuali, politicieni şi oameni de afaceri” care ar fi dat, în aceeaşi noapte, cu mare sârg, o declaraţie de independenţă a Ardealului şi ar fi constituit imediat Grupul European din Transilvania. În fapt, un fel de Republica Transilvania, cu orientare maghiară, sub protectorat german şi garanţie rusă.

La Iaşi, se afla, şi încă există,un grup similar care ar fi declarat independenţa Moldovei, o Republică Moldova care ar fi urmat să se alipească, într-un an sau doi Basarabiei pentru a forma un stat captat 100% în sfera de influenţă a Moscovei.

Ţara Românească, lipsită de voinţă politică internă nu avea cum să se mai opună acestor mişcări “istorice” ar fi primit ajutor masiv american şi cu speranţa ca scutul de la Deveselu să fie funcţional şi foarte eficient. Bucureştii, cu Ţara ciumpăvită, rămâneau singurul stâlp democratic din fosta biată Românie!

Ei bine, demantelarea acestui scenariu monstruos a fost posibilă printr-un singur gest, un gest responsabil, care a înlăturat distrugerea Parlamentului şi dezmembrarea definitivă a Ţării. Dragi români, demisia lui Victor Ponta a fost acest gest care a dat peste cap întreaga şi veninoasa urzeală. Demisia lui Ponta a scăzut aproape instantaneu motivaţiile celor aflaţi în stradă şi aproape că a anihilat specularea ticăloasă a emoţiilor stârnite de incendiul de la clubul Colectiv. Astfel, din cei peste 30.000 de manifestanţi, doar cinci mii au fost cei care au mai demonstrat în faţa Parlamentului, fără tragerea de inimă de a vandaliza ceva.

Infiltraţii n-au avut de ales şi au plecat spre vizuinele lor.”

Sursa: sursazilei.ro

Etichete: colectiv, deputat, Ninel Peia, parlamentar

0/4 COMENTARII
Georgeta Lukacs
30 Nov 17:52
+0
VOTURI
-0
Rolul parlamentului si partidelor politice e primordial! Erau destul de buni ministri din guvernul Ponta!
Similitudinea cu momentul indepartarii partidelor si parlamentului de catre Regele Carol al -II-lea , e o coiencidenta? Suspendarea actualului presedinte când se decide?
Aparitia noului minister aduna sorosistii, care nu iubesc Romania , nici poporul roman!
Georgeta Lukacs
30 Nov 17:37
+0
VOTURI
-0
E trist ca poporul roman e supus la monstruozitati mascate! Dureros e faptul ca tocmai de cei pe care ar trebui sa-i intereseze soarta acestei tari ,cu nonsalanta o tradeaza si ne tortureaza continuu!
Daca nu au reusit sa destrame teritoriu actual al Romaniei ,totusi au mutilat sufletele milioanelor de romani ramasi aici de izbeliste sau plecati in pribegie! Nu merita acest cutremur minunatul popor roman ! E destul! Totul are o limita! Sper sa nu ramana necunoscuta realitatea in legatura cu drama ce s-a in intamplat la Colectiv!
manele si circ
30 Nov 14:32
+0
VOTURI
-0
Asta ca sa realiam ce schizofrenici ne conduc
PSD Ninel Peia
30 Nov 14:30
+0
VOTURI
-0
Ninel PEIA
Deputat PSD Ilfov
Doctorand anul III – Academia Natională de Informaţii “Mihai Viteazul”
www.ninelpeia.ro

P.S.: În mod firesc, după natura informaţiilor pe care le conţine acest articol, organele de urmărire penală ar trebui să se autosesizeze din oficiu şi să declanşeze o cercetare în rem pentru Înaltă Trădare. Ei, şi atunci, eu cred că vor apare şi dovezile pe care îmi susţin cele de mai sus. Repet, nu este vorba despre nici o teorie a conspiraţiei. Din nefericire, avem de a face cu un pericol real, care nu a fost încă îndepărtat.

Nene, ai uitat sa-ti iei pastilele?
Ia vino tu cu dovezi in sprijinul celor afirmate!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE