Tiberiu Soare, dirijorul Operei Române, despre muzica Bucureștiului



Pare că n-a aderat încă la Alergătura după Bani, acest club care ne cuprinde încet-încet pe cei mai mulţi dintre noi. Pare că ştie adevărata valoare a lucrurilor şi că a găsit echilibrul perfect între pasiuni, profesie şi familie. Ştie să fie optimist, modest, integru şi mărturisesc că m-am bucurat enorm de mult că am descoperit un astfel de om într-un loc pe care l-am frecventat atât de rar. La Operă. Tiberiu Soare, căci despre el este vorba, este dirijorul Operei Române şi un incredibil povestitor în ale muzicii.

Tiberiu Soare, foto - Opera Romana
Tiberiu Soare, foto - Opera Română

V.N.: Are Bucureştiul muzica lui?
Tiberiu Soare: Da, eu cred că are. Când te uiţi la o clădire îţi poţi imagina că ai în faţă o formă statică a unui fenomen care dacă s-ar dinamiza ar deveni muzică. "Arhitectura este muzică petrificată, " spune Goethe în nişte convorbiri cu Eckermann. Muzica Bucureştiului poate fi pe alocuri disonantă în cartierele de blocuri, muncitoreşti, dar există şi pagini întregi de partitură de o nobleţe fenomenală dacă te gândeşti la anumite cartiere cu vechile case, ca de exemplu cel din spatele clădirii Guvernului, dacă te gândeşti, în general, la zona de Nord a Bucureştiului, emană un fel de eleganţă. Chiar şi Calea Victoriei aşa înghesuită cum a ajuns ea acuma, sună bine.

V.N.: Cred că muzica a avut roluri diferite în funcţie de epocă. Ştiţi ceva despre asta?
Tiberiu Soare: În primul rând a avut rol de coordonare şi de semnalizare în diverse activităţi umane care trebuiau desfăşurat în colectiv. La început a fost ritmul. Apoi a avut rol sacerdotal. Întotdeauna a fost asociată cu ritualurile religioase. Şi asta nu e o întâmplare. Atinge corzi foarte profunde din sufletul omenesc. Există muzici militare, războinice, existau muzici făcute să înspăimânte inamicul pe câmpul de bătălie. A însoţit omul aproape în toate activităţile sale. Muzica a avut întotdeauna legătură cu starea de bucurie sau de tristeţe. Are acest avantaj de a te instala instantaneu într-o anumită stare. Are avantajul ăsta fenomenal să te reseteze din punct de vedere sufletesc. Îţi induce automat un sentiment de exuberanţă sau automat te poate arunca într-o stare de melancolie. În muzica de teatru sau de film chestia asta este evidentă. Dacă faci o dată un experiment şi stai cu spatele la un ecran, la televizor unde rulează un film, numai după muzică îţi poţi da seama dacă e vorba de o urmărire sau de momente de suspans sau de o scena romantică. Dacă stai să te gândeşti raţional nu e nicio explicaţie pentru asta, e vorba doar de o obişnuinţă, de un traseu mental făcut şi refăcut de foarte multe ori.

V.N.: Nu există combinaţii specifice de note care să îţi dea anumite stări?
Tiberiu Soare: Nu. Nu spune nicăieri că anumite intervale generează romantism. E mai degrabă o chestie care ţine de sonosferă, acest spaţiu de sunete comune împărtăşite de anumite popoare, acest dat cultural. E o convenţie culturală. Dacă pui aceeaşi muzică unor popoare care nu au avut legătură cu zona noastră culturală nu reacţionează în acelaşi fel, pot să înţeleagă cu totul altceva.

V.N.: Am fost doar de două ori la operă, convinge-mă să mai vin.
Tiberiu Soare: E foarte greu. O formă de artă este judecată după dorinţa de repetabilitate. Dacă ai avut o dată o experienţă plăcută vei mai dori să mai faci chestia aia. Dacă nu, este foarte greu să vină cineva şi printr-un discurs oricât ar fi el de savant, să te convingă că, de fapt, că acea stare de indiferenţă a ta era din cauză că n-ai observat nu ştiu ce chestie mirobolantă şi pe care dacă ai fi observat-o ai fi înţeles lucrurile altfel. Nu. Să ne imaginăm un om care se uită la un film, acasă, pe canapea. Şi pe coloana sonoră a filmului, la un moment dat, începe aşa o muzică parcă de nicăieri şi să zicem că trei voci încep să cânte ceva potrivindu-se perfect armonic. Şi la un moment dat se creează o stare magică. Şi brusc omului nostru i se deschide un fel de percepţie suplimentară. Fabulând mai departe, după ce se termină filmul, omului ăstuia îi rămâne în cap faptul că a avut un momentul din ăsta privilegiat şi înceape să scotocească, să se ducă pe internet şi să vadă când a fost făcut filmul şi ce coloană sonoră are. Şi să descopere momentul acela care i-a plăcut lui, să descopere că e un trio din actul întâi din Cosi fan tutte de Mozart. Şi să zică: „Uau, dacă Mozart a scris aşa ceva într-o operă de care eu n-am auzit niciodată, înseamnă că trebuie să mă duc să o văd". Şi acesta poate să fie un clinci, un cârlig al lui Mozart aruncat aşa prin lume.

V.N.: Să înţeleg că mai degrabă vine muzica spre noi?
Tiberiu Soare: Cumva da. Într-o prima etapă de contact cu muzica asta, unii oameni rămân fixaţi pe un titlu. Să zicem pe Rigoletto de Verdi. Şi jură pe Rigoletto ca pe Biblie, restul operelor părându-li-se o chestie aşa, un fel de zarzavat bun de dat la o parte. Ceea ce contează este Rigoletto. Şi tu îi zici, da, dar Verdi a mai scris şi altceva. Nu, nu, Rigoletto. Oamenii rămâneau fixaţi pe un titlu ceea ce e specific primului contact cu Opera, cu fenomenul în sine. Doi ani mai târziu acelaşi om trece peste obsesia lui şi deja descoperă alte piese şi altele. El deja s-au deschis fenomenului, a trecut de etapa de iniţiere.

V.N.: Cum influenţează dirijorul orchestra?
Tiberiu Soare: Dirijorul are cam două lucruri de făcut când este în faţa orchestrei. Prima dintre ele şi cea mai importantă este să fie un ghid ritmic şi expresiv pentru oamenii aflaţi în faţa lui. Ca un fel de călăuză. Este ca şi cum orchestra ar avea peisajul în faţă, dar numai dirijorul ştie traseul prin peisaj. Trebuie să imprime un tempo, un dozaj, adică trebuie să aibă grija că unele grupe de instrumente să nu acopere alte grupe de instrumente. Tot felul de lucruri. A doua funcţie a dirijorului este aceea de a-i inspira pe oamenii aflaţi în faţa lui.

V.N.: Ce înseamnă să îi inspire?
Tiberiu Soare: Asta deja nu se mai poate explica. Ţine de chimia aceea care se formează între oamenii care fac muzică împreună. Dirijorul, inspirat şi el la rândul său, ca într-un joc de oglinzi paralele, inspirat deci de ceea ce îi oferă orchestra prin sunet, caută să le inducă o anumită stare prin atitudine, prin gestică. Cumva se creează o stare de interdependenţă.

V.N.: Materia vibrează, dar e muzică?
Tiberiu Soare: Cum să nu. Totul este muzică. Până la urmă ce ai? Ai un spectru electromagnetic care vibrează la diferite frecvenţe şi generează de la ceea ce denumim materie grea, ca de exemplu, piatra la lumină sau sunet. Sunetul nu e decât un spaţiu pe această scară de vibraţii electromagnetice. Da totul vibrează şi muzica la rândul ei e vibraţie. La un moment dat, când eram student, mă gândeam că muzica este un caz particular al Luminii, cu L mare. Daca cobori scara de frecvenţă a Luminii se poate transforma în sunet. Pe asta se bazează şi Teoria corzilor (String Theory) din fizica cuantică. Şi se potriveşte foarte bine pe muzică. În Teoria corzilor se presupune că există o singură unitate fundamentală, coarda cuantică, care vibrează pe diverse înălţimi ale spectrului. În funcţie de spectrul de vibraţie, de locul unde vibrează, de amplitudinea vibraţiei respective ea se manifestă ca fiind o particulă sau alta. Cu alte cuvinte, toate particulele, tot ce ne înconjoară în univers ar fi de fapt manifestările unei singure entităţi fundamentale. Şi de ce nu s-ar aplica şi la muzică. Muzica e unul din felurile în care Dumnezeu ne face cu ochiul.
V.N.: Mie mi se pare ce muzica e ca un fel de bonus pe care l-am primit noi. Totul se înfrumuseţează cu muzică.
Tiberiu Soare: E foarte frumos să gândeşti aşa. Ştii muzica ca şi celelalte forme de artă nu e un ornament care vine peste. Adică ai papa, ai unde să dormi, ai mami, ai nani... şi după aia, hai, să mai facem şi nişte muzică. Muzica e un lucru foarte serios. Şi spun imediat şi de ce. Manifestarea artistică fie prin intermediul unei picturi, unei reprezentaţii ca în tragedia greacă, fie prin dans, prin Operă etc toate astea nu sunt nimic altceva decât moduri foarte specifice de a exprima ceva care se cere cu necesitate să fie exprimat.

Etichete: Bucureşti, interviu, opera nationala, tiberiu soare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE