Tichetul unic RATB - Metrorex, introdus de DUMINICĂ. Cât costă biletul de 60 de MINUTE



Tichetul unic RATB - Metrorex este introdus, începând de duminică, preţul unic pentru 60 de minute fiind de cinci lei. În prima etapă, sunt valabile şi abonamentele emise anterior de către cele două companii.

Bilete comun Metrorex / RATB
Bilete comun Metrorex / RATB

Cetăţenii pot călători în Capitală, începând de duminică, cu autobuzul şi cu metroul, în baza tichetului unic de transport. RATB şi Metrorex emit carduri Ultralight (de unică folosinţă) şi asigură în comun vânzarea titlurilor de călătorie integrate, iar noile titluri de călătorie pot fi achiziţionate atât de la casieriile Metrorex, cât şi de la cele ale RATB.

Preţul biletului unic valabil 60 de minute este de 5 lei, biletul cu 10 călătorii de câte 60 de minute pentru fiecare călătorie costă 34 de lei, iar abonamentul de o zi, cu număr nelimitat de validări, atât la RATB, cât şi la Metrorex, costă 17 lei. Ultima validare se poate efectua cu un minut înainte de expirarea perioadei stabilite, de o oră, şi permite călătoria până la capătul liniei RATB sau până la ieşirea din staţiile Metrorex.

Titlurile de călătorie nu sunt, însă, valabile pe liniile expres, preorăşeneşti şi nici pe cele cu tarif special. În prima etapă vor fi în continuare valabile abonamentele actuale, atât cele de la RATB, cât şi cele de la Metrorex.

Costul biletului unic este alcătuit din: costul biletului RATB în valoare de 1,3 lei, costul biletului Metrorex în valoare de 2,5 lei, la care se adaugă costul cardului şi cheltuielile cu mentenanţa. Decontarea tarifelor se va face în paralel de cele două instituţii.

Proiectul de hotărâre privind implementarea biletului unic de călătorie RATB – Metrorex a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) în 4 decembrie, cu 32 de voturi "pentru" şi şase abţineri, în absenţa consilierilor generali USR.

Etichete: bilet metrorex ratb, bilet ratb metrorex, bilet unic, bilet unic ratb metrou

0/2 COMENTARII
Liviu
11 Dec 22:09
+0
VOTURI
-0
Doamna, eu v-as recomanda cartela de 10 calatorii cu metroul, eventual si ceva bilete pentru 232.

Sa ma explic. Calatoriti cu metroul, de doua ori pe saptamana, cu inca cineva. Asta inseamna 8 drumuri cu metroul pe saptamana. Plus ce drumuri mai faceti cu 232, la care incarcati portofelul electronic cu suma dorita, in functie de nevoi.
Noile bilete sunt pentru cei care se deplaseaza cu mai multe mijloace de transport intr-o ora. De exemplu luati un autobuz, mergeti trei statii, coborati, luati un tramvai, mergeti alte patru statii, coborati, luati metroul, mergeti doua statii, iesiti si luati un alt autobuz. Atentie, intr-o ora! Daca depasiti ora, biletul va expira, chiar daca ati mers cu un singur mijloc de transport!
Niculescu MAriana
11 Dec 19:10
+0
VOTURI
-0
Nu am inteles. Sunt din provincie si vin de doua ori pe saptamana in Bucuresti la spital ptr pansat. Sunt intotdeauna insotita. Mergem cu metroul, optional si cu autobuzul 232. Deplasarea va dura mai mult de 60min. Ce tichete trebuie sa achizitionam? Multumesc anticipat!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE