Topul senatorilor și deputaților cu prezență scăzută la vot, în 2013



Doi foști premieri, președintele PDL, fostul ministru al Dezvoltării Regionale - Elena Udrea - și iubita primarului Sectorului 5 se află în topul senatorilor și deputaților cu cea mai scăzută prezență la vot.

Topul senatorilor si deputatilor cu prezenta scazuta la vot, in 2013
Topul senatorilor și deputaților cu prezență scăzută la vot, în 2013
Foto: maramures.citynews.ro

Senatorii Vasile Blaga (PDL), Călin Popescu-Tăriceanu (PNL) şi Mihai Răzvan Ungureanu (FC) se află în topul senatorilor cu cea mai scăzută prezenţă la voturile finale electronice date de Senat în a doua sesiune din 2013, potrivit unui studiu dat publicităţii luni de IPP și citat de Mediafax. De asemenea, deputaţii Oana Mizil, Bogdan Niculescu Duvăz, Sebastian Ghiţă (PSD), Relu Fenechiu (PNL) şi Elena Udrea (PDL) se află în topul deputaţilor cu cea mai scăzută prezenţă la voturile finale electronice date de Cameră pe parcursul anului 2013, conform aceluiași studiu citat de Mediafax.

Pe primul loc, în topul senatorilor cu cea mai scăzută prezenţă nominală la voturile finale electronice, în perioada septembrie 2013 - decembrie 2013, se află Iulian Dumitrescu (PNL), cu o prezenţă de 5%, acesta contabilizând 18 voturi din 396 posibile.

El este urmat de preşedintele PDL, Vasile Blaga, cu o prezenţă de 6% (24 voturi din 396), Marko Bela (UDMR) cu o prezenţă de 6% (25 voturi din 396), Călin Popescu Tăriceanu (PNL) cu o prezenţă de 19%, (76 voturi din 396), Gheorghe Flutur (PDL), cu o prezenţă de 22% prezenţă, (87 voturi din 396) şi Haralambie Vochițoiu (PPDD), cu o prezenţă de 23% prezenţă, (93 voturi din 396).

În topul senatorilor cu cea mai scăzută prezenţă la voturile finale date în a doua sesiune parlamentară din 2013 se numără şi Teodor Atanasiu (PNL), cu o prezenţă de 25 %, (100 voturi din 396), Anca Boagiu (PDL), cu o prezenţă de 28%, (109 voturi din 396), Ion Ariton (PDL), cu o prezenţă de 28%, (111voturi din 396), Tudor Chiuariu (PNL), cu o prezenţă de 29%, (113 voturi din 396) şi Mihai Răzvan Ungureanu (FC), cu o prezenţă de 29%, (115 voturi din 396).

Din totalul de 173 de senatori, 59 au o prezenţă mai scăzută de 50%.

IPP menţionează că în perioada ianuarie - septembrie 2013 la Senat nu au fost înregistrate voturile finale electronice ale senatorilor, invocându-se imposibilitatea adaptării suportului logistic (aparatele de vot) la numărul crescut al senatorilor după alegerile parlamentare din decembrie 2012.

Potrivit IPP, Senatul a achiziţionat în luna septembrie 2013 un număr suplimentar de aparatele pentru votul din plen necesare.

Potrivit studiului citat, cea mai bună prezenţă la vot au avut-o senatorii PSD cu 79% prezenţă la voturile finale.

Topul deputaților cu cea mai redusă prezență la vot

Cea mai scăzută prezenţă nominală la voturile finale electronice, în perioada decembrie 2012 - decembrie 2013, a fost înregistrată de deputatul PSD Gheorghe Nețoiu care a contabilizat o prezenţă de 1% (7 voturi din 813).

El este urmat de Valentin Rusu (PNL), cu o prezenţă de 3% (21 voturi din 813), Oana Mizil (PSD), cu o prezenţă de 23% (191 voturi din 813), Bogdan Niculescu-Duvăz (PSD), cu o prezenţă de 26% (215 din 813) şi Sebastian Ghiţă (PSD), cu o prezenţă de 27% (219 voturi din 813).

În topul deputaţilor cu cea mai scăzută prezenţă la voturile finale date în 2013 se numără şi Relu Fenechiu (PNL), cu o prezenţă de 32% (260 de voturi din 813), Eugen Tomac (neafiliaţi) cu o prezenţă de 32% (263 voturi din 813), Elena Udrea (PDL), cu o prezenţă de 36% (291 voturi din 813), Monica Iacob Ridzi (PDL), cu o prezenţă de 37% (303 voturi din 813), Raluca Turcan (PDL), cu o prezenţă de 42% (338 voturi din 813) şi Petre Roman (PNL), cu o prezenţă de 44% (357 voturi din 813).

IPP consideră că prezenţa la minimum jumătate din voturile finale exprimate în plenul fiecărei Camere este o condiţie esenţială pentru ca un ales să îşi poată exercita mandatul.

"Nici un argument - în afara celor expres prevăzute de Regulamentele celor două Camere - nu justifică un procent de prezenţă sub acest prag, cu atât mai mult cu cât intervalul orar în care se votează asupra variantelor finale ale proiectelor de lege este de aproximativ o oră pe săptămână", se menţionează în studiul citat.

Din totalul de 406 deputaţi, 50 de deputaţi au înregistrat în 2013 o prezenţă la votul final electronic de sub 50%.

În perioada monitorizată doar şase deputaţi au participat la toate voturile finale.

Deputaţii cu cea mai mare prezenţă sunt reprezentanţi ai PSD din Vâlcea, Timiş şi Botoşani (Constantin Rădulescu, Gheorghe Ciobanu şi Mihai Baltă), respectiv PNL din Constanţa, Mehedinţi şi Vâlcea (Gheorghe Dragomir, Viorel Palaşcă şi Cristian Buican), toţi cu 100% prezenţă la voturile finale electronice din plen.

Media prezenţei la votul electronic în Camera Deputaţilor a fost în 2013 de 73%, potrivit studiului citat.

Etichete: Călin Popescu Tăriceanu, deputaţi, Elena Udrea, mihai răzvan ungureanu, Oana Mizil, prezenţa la vot, senatori, vasile blaga

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h