Trafic oprit, marți, în Capitală. VEZI RUTE OCOLITOARE



Traficul rutier din Capitală va fi restricţionat, marți, timp de mai multe ore, în vederea desfăşurării ceremoniei de „Ziua Imnului Naţional al României”, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional.

Trafic oprit, marti, in Capitala. VEZI RUTE OCOLITOARE
Trafic oprit, marți, în Capitală. VEZI RUTE OCOLITOARE

Astfel, traficul rutier va fi restricţionat marţi, în intervalul orar 8.30 – 10.00 pe Calea Victoriei, între strada Dem I. Dobrescu şi Bulevardul Regina Elisabeta, iar între orele 6.00 şi 10.00 pe strada Constantin Mille, între Calea Victoriei şi strada Brezoianu.

De asemenea, pe toată durata intonării imnului, circulaţia va fi oprită şi pe Bulevardul Regina Elisabeta, între Piaţa Universităţii şi strada Ion Brezoianu.

Totodată, în aceeaşi zi, începând cu ora 6.00 şi până la finalizarea ceremoniei, va fi interzisă oprirea autovehiculelor pe strada Constantin Mille, între Calea Victoriei şi strada Brezoianu.

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere recomandă următoarele rute ocolitoare: Bulevardul Lascăr Catargiu – Bulevardul Magheru – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii şi Calea Ştirbei Vodă – Calea Victoriei – strada Dem I. Dobrescu – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii.

Etichete: circulaţie oprită, trafic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h