Traian Băsescu, citat la Parchet. Fostul preşedinte, URMĂRIT PENAL pentru spălare de bani UPDATE



Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat, vineri, la Parchetul General, fiind citat de procurori pentru a i se aduce la cunoștință acuzaţiile în dosarul în care este acuzat de spălare de bani, legat de vânzarea unui teren din Băneasa către omul de afaceri Costel Cășuneanu.

Traian Basescu
Traian Băsescu

UPDATE 13.00  Traian Băsescu este urmărit penal pentru spălare de bani, anunţă Parchetul General.

"Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Băsescu Traian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/ 2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior și art. 5 din noul Cod penal.

În ordonanța întocmită, procurorii au reținut că fapta a fost săvârșită în perioada octombrie 2000 — mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare—cumpărare a unor imobile.

Cercetările continuă în cauză, iar pe măsura derulării lor vom informa opinia publică.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.", se arată într-un comunicat de presă. 

Traian Băsescu a stat aproximativ 50 de minute în sediul Parchetului, dar nu a dorit să dea declaraţii jurnaliştilor nici la plecare şi nici la sosire.

"Am dat declaraţie", a fost tot ceea ce a spus Băsescu, după audieri. Avocatul fostului preşedinte a precizat, la rândul său, că Traian Băsescu a dat o declaraţie în faţa procurorilor. "Ne obligă legea să nu spunem mai mult", a spus avocatul.

Fostul preşedinte a fost informat de Parchetul General, în urmă cu două săptămâni, că este suspect de spălare de bani.

"Printr-o adresă a PÎCCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi, respectiv, 2002, urmare a unei reclamaţii făcute de domnul Ciuvică. Pentru corecta informare, aduc la cunoştinţă că în acelaşi dosar, prin rezoluţia din 25 iunie 2012 a PÎCCJ, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PÎCCJ", a scris Traian Băsescu.

Potrivit unor surse judiciare, citate de România Curată, Parchetul General a început urmărirea penală faţă de fostul şef de stat pe 13 aprilie. Traian Băsescu este acuzat de spălare de bani în formă continuată.

În anul 2000, când abia devenise primarul Capitalei, Traian Băsescu a cumpărat un teren în Băneasa cu bani a căror provenienţă nu ar putea fi justificată, susţine procuroarea Elena Iordache. Dosarul a pornit de la o sesizare din 2014 a Grupului pentru Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, către Oficiul de combatere a spălării banilor.

Potrivit surselor judiciare, Parchetul îşi bazează acuzaţiile pe declaraţii de martori, înscrisuri bancare şi rapoarte ale Oficiului de combatere a spălării banilor.

Pe 9 august 2000, pe vremea când era primar general al Capitalei, Traian Băsescu a cumpărat un teren de 3.700 de mp în Aleea Privighetorilor 86 din cartierul Băneasa, pentru suma de cu 1,4 miliarde lei vechi (aproximativ 70.000 dolari la acea vreme).

Tot pe 9 august 2000, omul de afaceri Costel Cășuneanu a cumpărat un teren învecinat, cu o suprafață similară, însă la un preț de trei ori mai mare decât cel plătit de Băsescu.

Ulterior, în octombrie 2002, Traian Băsescu a vândut terenul din Aleea Privighetorilor către Gabriela Blaj, cumnata lui Costel Cășuneanu, în schimbul sumei de 12 miliarde lei vechi (aproximativ 300.000 de dolari). Cu acești bani, Traian Băsescu a cumpărat o vilă situată pe Șoseaua București — Ploiești cu suma de 280.000 dolari, vilă donată apoi fiicei sale, Ioan Băsescu.

Romania Curată a prezentat cronologia tranzacţiilor considerate suspecte:

- 9 august 2000: Traian Băsescu cumpără un teren de 3.700 de metri pătraţi în Aleea Privighetorilor 86, cartierul Băneasa, cu 1.483.244.000 lei vechi, adică aproximativ 70.000 de dolari (în vara lui 2000, un dolar era în jur de 21.000 de lei vechi –n.r.) Suma ar fi fost achitată în numerar. Provenienţa ei nu poate fi justificată, susţine procuroarea Elena Iordache. În aceeaşi zi, la acelaşi notar, omul de afaceri Costel Căşuneanu cumpără un teren învecinat, cu o suprafaţă similară, la un preţ de 3 ori mai mare, considerat preţul pieţei.

- 15 octombrie 2002: Traian Băsescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor 86 către Gabriela Blaj din Oituz, cumnata şi asociata omului de afaceri Costel Căşuneanu, cu 12.004. 212.620 lei vechi, adică peste 300.000 de dolari (în 2002, un dolar ajunsese în jur de 39.000 de lei vechi –n.r.). Băsescu ar fi primit 110.000 de dolari în numerar şi 8.285.000.000 lei vechi prin transfer bancar de la Gabriela Blaj.

Femeia primise aceşti bani în aceeaşi zi, tot prin transfer bancar, de la cumnatul Costel Căşuneanu. Acesta luase la rândul lui o parte din bani, 7.293.000.000 lei vechi, de la compania sa de construcţii de drumuri PA & CO Internaţional şi o altă parte, 1.006.415.000 lei vechi, dintr-un schimb valutar.

- 21 octombrie 2002: Traian şi Maria Băsescu cumpără de la Virgil şi Mariana Gheţeu o vilă situată pe Şoseaua Bucureşti Ploieşti 137 B, cu 280 de mii de dolari. Potrivit procuroarei, banii ar fi fost achitaţi în numerar, iar provenienţa nu ar fi fost justificată, avându-se în vedere că în acea perioada din conturile familiei Băsescu de la BCR, ING şi RBS Bank nu ar fi fost retrase sume de bani.

- 12 noiembrie 2002: Vila a fost donată Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte al României.

- 10 iunie 2003: Traian Băsescu transferă banii din vânzarea terenului din Primăverii în contul fiicei sale, Ioana, deschis la ABN Amro Bank. Ea ar fi folosit parte din aceşti bani pentru cumpărarea unui imobil.

- 17 noiembrie 2003: Ioana Băsescu scoate 90.000 de dolari din bani pimiţi de la tatăl ei.

- 6 iunie 2005: Ioana Băsescu transferă 40.700 de dolari înapoi în contul tatălui ei.

- 20 aprilie 2006: Gabriela Blaj vinde terenul cumpărat în 2002 de la Băsescu cumnatului ei, Costel Căşuneanu, pentru aproape 300.000 de euro.

În aprilie 2013, omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost condamnat la patru ani cu suspendare în dosarul de corupţie al fostului senator PSD Cătălin Voicu. Căşuneanu este judecat pentru dare de mită şi în dosarul primarului suspendat al Bacăului Romeo Stavarache.

Etichete: dosar basescu, Traian Băsescu, traian basescu dosar, traian basescu parchet, traian basescu spalare de bani

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE