Traian Băsescu, despre ministrul Agriculturii: "Un dezaxat care trebuie arestat sau dus la ospiciu"



Ministul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat într-un interviu acordat Ziarului Financiar că i s-a povestit că, în ultimii cinci ani de mandat ai lui Traian Băsescu, din România au ieşit 35 de miliarde de euro, încărcaţi în camioane care au luat drumul Elveţiei. Fostul preşedinte a reacţionat  dur la acuzaţiile făcute de ministrul Agriculturii.

Traian Basescu, despre ministrul Agriculturii: "Un dezaxat care trebuie arestat sau dus la ospiciu" (Foto romaniatv.net)
Traian Băsescu, despre ministrul Agriculturii: "Un dezaxat care trebuie arestat sau dus la ospiciu" (Foto romaniatv.net)

"Dacă Irimescu (Achim Irimescu - n.r.) ştie, înseamnă că are şi elemente să probeze. Dacă nu, este un delator ordinar şi trebuie arestat imediat. Un derbedeu ca ăsta. Dacă are cumva dreptate, înseamnă că serviciile de contra informaţii, deci SRI, au fost părtaşe cu ei. Nu era posibil un asemenea transfer de bani, fără să-şi dea seama structurile de contrainformaţii româneşti. Ori unul, ori altul trebuie arestat imediat.

Dumneavoastră mă întrebaţi pe mine, ca şef de stat, dacă ştiu despre operaţiuni de scoatere masivă de valută din ţară. 35 de miliarde de euro, vă daţi seama. PIB-ul României este de circa 50 de miliarde, deci un PIB întreg scos pentu că aşa spune Irimescu", a declarat Traian Băsescu, conform romaniatv.net. 

Fostul preşedinte a mai adăugat că dacă acuzaţiile lui Irimescu se dovedesc, totuşi, adevărate, "cei care au protejat operaţiunea, adică liderii SRI, trebuie arestaţi".

"Aici suntem în faţa a două situaţii. Ori Irimescu este un dezaxat care trebuie arestat imediat şi trebuie îndepărtat din Guvern, ori cei care au protejat o astfel de operaţiune, şi aici nu poate fi decât SRI, trebuie arestaţi imediat liderii lui. Una din două", a precizat Băsescu.

Oficialul a mai spus că cel care ar trebui să dea explicaţii în această situaţie este "şeful operativ al SRI-ului".

"Pe mine nu m-a informat niciodată nimeni despre astfel de operaţiuni. Nu despre 35 de miliarde, ci despre un leu scos din ţară. Dacă Irimescu este sănătos la cap şi vorbeşte responsabil, înseamnă că cei care au vegheat la siguranţa naţională a românilor au fost părtaşi şi trebuie arestaţi. Dacă Irimescu este un iresponsabil, trebuie îndepărtat din Guvern şi arestat la rându-i. Nu avem variante aici. Eu nu am aflat în 10 ani despre astfel de operaţiuni, 35 de miliarde de euro. Vă daţi seama ce înseamnă?

Să scoţi un camion cu bani, trebuie protejat. Sau voi credeţi că a trecut aşa flu-flu, în zbor ca porumbelul? A trecut printr-o frontieră, acolo au fost vameşi, acolo sunt serviciile de securitate care veghează la frontierele patriei, acolo este poliţia de frontieră. Avem de arestat foarte mulţi dacă Irimescu dovedeşte că are dreptate. Sau dacă e nebun cumva, trebuie arestat sau dus la ospiciu. Eu cred că cel care trebuie să vă răspundă ferm este şeful operativ al SRI-ului", a conchis fostul şef de stat.

Etichete: Achim Irimescu, dezaxat, miliarde, ministrul agriculturii, Traian Băsescu

0/1 COMENTARII
caine
02 Apr 09:13
+0
VOTURI
-0
dom' fost presedinte: PIB-ul Romaniei se invarte pe la 140 de miliarde de euro.chiar asa, nu cunosteti cifre importante?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE