IMAGINEA postată de Traian Băsescu pe Facebook: "O astfel de susţinere este catastrofală"



Fostul preşedinte Traian Băsescu, care a criticat Ordonanţa de Urgenţă privind interceptările într-o postare pe Facebook, a scris, luni seara, un nou mesaj, la care a ataşat o imagine.

"Libertatea există doar atât timp cât securitatea este ţinută sub control", a scris Traian Băsescu, ataşând următoarea imagine:

"Ați vrut justiție independentă, acum de ce vreți să o puneți în lesă!?", a comentat un internaut, la postarea lui Băsescu.

"Ati citit cumva pe dinozaur ca scrie justitie? Ma tem ca scrie SECURITE, in numele careia doamnele Pruna si Macovei cred ca pot fi ingradite drepturi fundamentale garantate de Constitutie. Eu nu am sustinut niciodata o astfel de teorie prin care se pot ingradi libertatile garantate in favoarea securitatii. O astfel de sustinere este catastrofala si risca sa ingroape o democratie oricum fragila", a răspuns fostul preşedinte.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat Ordonanţa de Urgenţă privind interceptările, adoptată vineri de Guvern, spunând că s-a ajuns la un număr mult prea mare de instituţii cu drept de interceptare. În opinia fostului şef al statului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a devenit un ghiveci de ambiţii al şefilor instituţiilor de forţă ale statului.

''Toţi vor să dobândească puterea dată de dreptul de supraveghere tehnică. Parchetul General, DIICOT, DNA, Poliţia, SIE şi SRI vor opera fiecare independent şi secret , platforma de interceptare a comunicaţiilor, operată pînă în prezent numai de SRI. Nu va funcţiona, iar dacă asta s-a vrut, s-a reuşit. Se va constata acest lucru cînd se vor face regulamentele şi protocoalele de partajare a utilizării platformei. Mai mult, în practică adesea se va constata că şi unii şi alţii au în supraveghere aceleaşi persoane, iar regulamentele, crearea de specialişti pentru operare va lua timp, lucru pe care avocaţii îl vor exploata nemilos în instanţe'', a scris fostul şef de stat pe Facebook sâmbătă dimineaţa.

Totodată, Băsescu susţine că Ordonanţa de Urgenţă privind interceptările, adoptată de Guvern, ar putea avea probleme la capitolul constituţionalitate.

"Oare este constituţională OUG cu privire la partajarea utilizării Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor ? Eu citesc din Constituţia României.

La Capitolul II - Drepturi şi libertăţi fundamentale Art.28 - Secretul scrisorilor, al telegramelor, al trimiterilor poştale, al CONVORBIRILOR TELEFONICE şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

La capitolul IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art.115- Ordonanțele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul.......DREPTURILE, LIBERTĂŢILE şi îndatoririle prevăzute de Constituţie.

Eu cred că avocaţii, în procesele penale, vor exploata la sînge cele două articole din Constituţie şi foarte probabil daunele produse dosarelor penale de domnii Iohannis şi Cioloş prin avizarea în CSAT, respectiv aprobarea în Guvern, vor fi majore", a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Etichete: interceptări, Traian Băsescu, traian basescu facebook

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE