Transportatorii AMENINŢĂ că vor bloca drumuri din ţară. PROTEST în martie la Parlament



Transportatorii rutieri ameninţă că vor bloca drumurile din ţară, fiind nemulţumiţi că ASF nu intervine pentru a stopa scumpirea poliţelor RCA. Transportatorii au anunţat că vor protesta, după 15 martie, la Parlament şi vor cere aleşilor să oprească, prin lege, creşterea preţurilor asigurărilor.

Transportatorii AMENINTA ca vor bloca drumuri din tara. Protest in martie la Parlament
Transportatorii AMENINŢĂ că vor bloca drumuri din ţară. Protest în martie la Parlament

Transportatorii şi-au exprimat de mai multe ori nemulţumirea, în ultimele luni, legată de scumpirea, chiar şi de câteva ori, a poliţelor de asigurare obligatorie da autovehiculelor (RCA).

"După 15 martie vrem să protestăm la Parlament. Obiectivul nostru este acum Parlamentul României, for tutelar pentru ASF. Mişu Negriţoiu confundă instituţia numită ASF cu propriul lui SRL",  a declarat vineri, pentru News.ro, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din Român, Vasile Ştefănescu.

"Parlamentul să introducă un articol în lege prin care să protejezii cetăţenii acestei ţări de scumpirea RCA. Asigurarea maşinii nu este o opţiune, este obligatorie prin lege, aşa că şi preţurile pot fi limitate prin lege", a precizat şeful COTAR.

Transportatorii care fac parte din COTAR nu sunt de acord cu afirmaţiile reprezentanţilor ASF, care susţin că preţul poliţelor de asigurare nu a crescut decât cu cel mult 50%, ei prezentând cazuri în care preţul a avut salturi şi de 200%.

În decembrie 2015, COTAR a organizat un protest în Capitală, iar peste 10.000 de şoferi au blocat Piaţa Victoriei pentru a a-şi exprima nemulţumirea faţă de creşterea semnificativă a tarifelor RCA.

Transportatorii ameninţă că vor organiza şi alte forme de protest, în cazul în care nu obţin satisfacţie din partea autorităţilor. "Noi nu am văzut din comunicatul ASF şi din discuţiile purtate până acum că se doreşte dezamorsarea conflictului dintre asiguraţi şi asiguratori. În această situaţie, suntem nevoiţi să ne negociem drepturile în stradă, iar responsabilitatea blocării oraşelor a drumurilor naţionale şi judeţene revine exclusiv ASF", a anunţat COTAR, într-un comunicat de presă.

Transportatorii îl acuză pe preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, că manipulează opinia publică şi îi cer să prezinte realist datele negocierilor cu reprezentanţii transportatorilor.

Acuzaţiile transportatorilor vin la puţin timp după ce ASF a aprobat un proiect al noii legi care să reglementeze piaţa RCA din România. Joi, proiectul a fost transmis către Parlament şi Ministerul Finanţelor Publice, deşi nici până la acest moment proiectul nu a fost prezentat public.

Miercuri, ASF a admis că problema preţurilor poliţelor RCA este una reală, anunţând că a decis să oblige şapte dintre cele nouă firme de asigurări care emit poliţe RCA să reanalizeze metodele folosite pentru stabilirea tarifelor şi să justifice modul de calcul, apoi să transmită noile tarife rezultate către ASF. Decizia vine în urma unor controale efectuate de către inspectorii ASF la societăţile de asigurări care emit poliţe RCA.

Etichete: protest, protest transportatori, RCA, transportatori

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE