Transportatorii renunţă la protestul de joi. Guvernul ar fi acceptat să îngheţe tarifele RCA



Guvernul ar fi fost de acord cu modificarea proiectului proiectului de Ordonanţă de Urgenţă publicat recent de Ministerul Finanţelor, acceptând să îngheţe tarifele asigurărilor auto obligatorii (RCA) timp de şase luni, a declarat miercuri, pentru News.ro, preşededintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu, care a precizat că transportatorii renunţă la protestul din 15 septembrie.

Transportatorii renunta la protestul de joi
Transportatorii renunţă la protestul de joi

Solicitarea de modficare a proiectului de OUG a fost făcută de şase asociaţii ale transportatorilor, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE2002), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) şi Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier Apulum.

Renunţarea la protest a fost sugerată de marţi, când transportatorii au anunţat că sunt gata să "amâne" protestul dacă Guvernul este de acord cu îngheţarea tarifelor RCA.

Reprezentanţi a şase asociaţii ale transportatorilor au avut miercuri dimineaţă, la sediul Guvernului, o întâlnire cu cei doi vicepremieri, Vasile Dâncu şi Costin Borc, cu preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, şi cu ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

"Reprezentanţii Guvernului au fost de acord cu îngheţarea tarifelor RCA pe o perioadă de şase luni. Nu pot să vă dau un preţ, dar probabil vor fi aduse la nivelul înregistrat în primul trimestru al anului trecut. Protestul se amână pe o perioadă mai lungă", a spus Ştefănescu, pentru News.ro.

Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), a declarat, la Digi 24, că perioada de şase luni, de îngheţare a preţurilor, poate fi prelungită fără probleme.

Transportatorii aşteaptă şi adoptarea de către Parlament, în această lună, a legii care reglementează asigurările RCA, în forma negociată la discuţiile care au avut loc cu reprezentanţii comisiei de buget-finanţe a Senatului.

Legea va impune şi crearea unei entităţi independente de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care se va ocupa cu calcularea trimestrială a tarifelor RCA, pe baza unor criterii clare şi transparente.

"Criteriile de risc nu vor mai rămâne la discreţia asiguratorilor, ca şi până acum, ci vor deveni clare pentru toate lumea. Asiguratorii să-şi ia gândul că vor mai putea, vreodată, să stabilească tarifele cum vor ei", a afirmat Hagiu.

Protestul de joi a fost programat în peste 20 de oraşe din ţară, iar în Bucureşti organizatorii anunţau că vor aduce 5.000 de autovehicule.

Potrivti şefului COTAR, deja se observă o scădere a unor tarife RCA, în cazul taximetrelor nou înmatriculate, chiar şi de peste 50%.

Transportatorii cer şi demisia preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, considerat responsabil de creşterea semnificativă a tarifelor RCA în ultimul an.

Etichete: poliţă RCA, protest transportatori, RCA

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE