Transportul de suprafață va fi gratuit în București, din 2019. Anunțul primarului



Elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din Bucureşti și însoţitorii pensionarilor vor beneficia de gratuitate la utilizarea mijloacelor de transport.

Gabriela Firea
Gabriela Firea

Proiectul a fost adoptat miercuri de Consiliul General al Municipiului București.

În prezent, elevii beneficiază de abonamente reduse cu 50%. Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că de anul viitor va introduce gratuitatea pentru toți cetățenii din București, pentru folosirea mijloacelor de transport ale STB.

"Doresc să introducem acest proiect de anul viitor pentru a dimenisona corect parcul auto a STB prin achiziționarea de noi autobuze, tramvaie și troleibuze", a explicat primarul general.

Gratuitățile acordate elevilor au un impact bugetar de circa 24 milioane lei, a declarat Lucian Iliescu, consilier general PMP. Acesta a cerut aprobarea unui amendament astfel încât gratuitatea să se acorde în baza unei adeverințe de la unitatea de învățământ, care să ateste prezența la cursuri, însă acesta a fost respins.

„Se acordă gratuitate la transportul public local de călători pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu acreditat/autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din municipiul Bucureşti, pe mijloacele de transport public de călători ale operatorilor de transport ce prestează servicii de transport pe raza teritorială a municipiului Bucureşti", prevede proiectul adoptat miercuri la propunerea primarului Gabriela Firea.

Etichete: Bucureşti, elevi, pensionari, trafic, transport gratuit

0/3 COMENTARII
Jean
18 Dec 18:28
+0
VOTURI
-0
Titlul nu corespunde cu articolul!...
MARINELU
17 Dec 09:28
+0
VOTURI
-0
Aici e altceva la mijloc. Stiind ca nu va mai castiga inca un mandat, toapa Firea(ca doamna nu a reusit sa ajunga) merge pe principiul "dupa noi potopul", si imparte gratuitati si pomeni. Sa se descurce viitorul primar.
RATB forever
14 Dec 18:06
+0
VOTURI
-0
Nu cumva asta e un articol mai vechi luat cu copy/paste? Pana la urma "transportul public va fi gratuit"? Sau doar pentru elevi... lucru deja anuntat anterior??

In ziua de azi cam oricine poate sa faca facultatea de jurnalism... (se dau diplome pe spaga) sau, mai interesant, cu sau fara facultate, orice ...individ, poate publica pe site-uri "de stiri"!

Colectivul b365.ro cred ca are o cratita in mana cealalta si doar cu o mana posteaza -- adica pardon: "redacteaza" stiri!!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE