Traseele a 9 linii RATB, DEVIATE, din cauza surpării carosabilului în zona Eroilor



Regia Autonomă de Transport Bucureşti a luat măsuri, după ce s-a surpat carosabilul în zona Eroilor, din cauza lucrărilor la metrou. RATB a deviat traseele a nouă linii de autobuze care opresc în zonă.

Traseele a 9 linii RATB, DEVIATE, din cauza surparii carosabilului in zona Eroilor
Traseele a 9 linii RATB, DEVIATE, din cauza surpării carosabilului în zona Eroilor
Foto: forum.transira.ro

"În urma unei surpari, in zona lucrarilor de la metrou, in intersectia Bd. Eroilor - Eroii Sanitari, autobuzele care circula pe sensul spre Academia Militara au fost deviate de la str. Stirbei Voda cu Splaiul Independentei, prin Splaiul Independentei, Şos. Cotroceni, str. Dr. Gheorghe Marinescu, bd. Eroii Sanitari, str. Carol Davila şi apoi revin la traseul de baza. Cele care circulă pe sensul spre Stirbei Voda sunt deviate prin Str. Elefterie, Podul Operei, Splaiul Idependentei şi apoi revin la traseul normal. Autobuzele afectate de aceste devieri sunt cele din liniile 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368 şi 668", a declarat Constantin Tobescu, purtătorul de cuvânt al RATB, pentru B365.ro.

Totodată, RATB a luat decizia înfiinţării unei staţii temporare pe Str. Ştirbei Vodă, la 50 metri de intersecţia Splaiul Independeţei cu Ştirbei Vodă. Practic, călătorii care înainte aşteptau autobuzele înainte de intersecţie, trebuie să meargă acum în staţia temporară amplasată după intersecţia Ştirbei Vodă cu Splaiul Independenţei.

"Având în vedere restricţionarea traficului rutier în intersecţia Bd. Eroilor/Str. Eroii Sanitari, RATB va reorganiza circulaţia mijloacelor de transport din zonă, astfel:

Pe sensul spre centrul Capitalei, autobuzele liniilor 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368 şi 668 vor circula pe un traseu modificat, de la intersecţia Bd. Eroilor/Str. Sf. Elefterie, pe Str. Sf. Elefterie, Podul Piaţa Operei, Splaiul Independenţei, Str. Ştirbei Vodă, apoi vor reveni pe traseele de bază.

Pe traseul modificat, autobuzele vor efectua opriri în staţiile nou înfiinţate „Carol Davila" - amplasată pe Bd. Eroilor (bretea), respectiv „Ştirbei Vodă" - amplasată pe Str. Ştirbei Vodă, la 50 de metri după intersecţia cu Splaiul Independenţei.

Pe sensul spre cartiere, autobuzele liniilor 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368 şi 668 vor circula pe un traseu modificat de la intersecţia Splaiul Independenţei/Str. Ştirbei Vodă, pe Splaiul Independenţei, Şos. Cotroceni, Str. Dr. Gheorghe Marinescu, Bd. Eroii Sanitari, Str. Carol Davila, Bd. Eroilor (bretea), Str. Dr. Bagdasar, apoi vor reveni pe traseele de bază.

Pe traseul modificat, autobuzele vor efectua opriri în staţiile „Ştirbei Vodă" - amplasată pe Splaiul Independenţei (comun cu liniile 61, 69, 90, 91, 123 şi 601), respectiv în staţiile nou înfiinţate „Gheorghe Marinescu" - amplasată pe artera Bd. Gheorghe Marinescu şi „Carol Davila" - amplasată pe Bd. Eroilor (bretea)", anunţă RATB, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Devierea traseelor autobuzelor RATB a început încă de sâmbătă, când în zona stației de metrou Eroilor, s-au înregistrat deteriorări la nivelul suprafeței carosabile. Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a solicitat reprezentanților Metrorex, ai proiectantului, consultantului și constructorului o analiză pentru identificarea cauzei care a dus la această situație și propunerea de soluții pentru rezolvarea imediată a problemelor. De asemenea, ministrul a convocat Comitetul Ministerial pentru Situații de Urgență pentru a analiza și a lua toate măsurile care se impun în vederea soluționării tuturor deficiențelor ce pot apărea din cauza acestei situații. În urma şedinţei de urgenţă de sâmbătă seară, Ministerul Transporturilor a anunţat că surparea terenului în zona staţiei de metrou Eroilor a fost cauzată de tasări sub carosabil, provocate de infiltraţii. Mai multe detalii AICI.

Primăria Capitalei a decis, sâmbătă, să întrerupă traficul pe anumite porţiuni din Bd. Eroilor şi pe Bd. Eroilor Sanitari, din cauza surpării terenului, întrucât există riscul de prăbuşire a carosabilului. Detalii suplimentare şi rute ocolitoare AICI.

Echipajele ISU Bucureşti-Ilfov supraveghează zona Eroilor din Capitală, pentru că nu se poate garanta siguranţa locatarilor din zonă. 40 de locatari din două imobile au fost evacuaţi, iar şapte imobile au fost deconectate de la utilităţi, pentru prevenirea pericolelor.

Etichete: Eroilor, magistrala 5 de metrou, surpare carosabil, trasee RATB, trasee ratb modificate

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE